Forţele ruseşti domină frontul din estul Ucrainei

Forţele armate ruseşti au reuşit să ocupe 150 de km pătraţi din regiunea Doneţk, în doar o săptămână. Informaţia a fost transmisă de serviciile de informaţii estoniene, care susţin că armata rusă menţine iniţiativa pe întregul front din Ucraina, forţând ucrainenii să se retragă treptat.

Urmărește
3949 afișări
Imaginea articolului Forţele ruseşti domină frontul din estul Ucrainei

Potrivit Bloomberg, armata rusă a capturat mai mult teritoriu, săptămâna trecută, decât a făcut-o în orice altă perioadă din acest an.

În acest moment, forţele ucrainene nu par să aibă foarte multe şanse de a prelua iniţiativa pe front fără un sprijin solid din partea Occidentului, mai ales că ar trebui să acţioneze imediat, pentru că odată cu venirea iernii lucrurile vor fi şi complicate, nu doar pentru ucraineni, ci şi pentru ruşi. Condiţiile de pe front vor fi mai dure, iar deplasarea vehiculelor se va face mai greu.

Ruşii domină acum frontul din Ucraina. Din august până în prezent au capturat peste 1.100 de km pătraţi din teritoriul ucrainean, doar 150 în ultima săptămână. Au ocupat, în ultima perioadă, oraşe importante, hub-uri logistice precum oraşul Vuledar, iar acum lupte intense se dau pentru capturarea oraşelor Kurakove, Velika Novosilka şi, bineînţeles, Pokrovsk.

În ultimele săptămâni, ruşii şi-au schimbat tactica şi se pare că aceasta funcţionează foarte bine în estul Ucrainei. Încercuiesc oraşul din trei direcţii şi ocupă zonele înalte de la periferiile oraşelor, astfel forţându-i pe ucraineni să se retragă pentru a evita încercuirea. Folosesc acum această tactică pentru a captura Hirnik, un oraş la sud-est de Selidove. De asemenea, acum armata rusă atacă intens pe direcţia Kurakivka şi satele dintre Selidove şi Kurakove.

Deşi după capturarea oraşului Vuledar frontul a fost destul de liniştit, este clar că, în ultimele două săptămâni, ruşii au lansat o ofensivă puternică. Conducerea armatei ucrainene a dislocat unităţi din brigada de asalt montan 128 spre zonele în care avansează ruşii dar până acum nu au reuşit să oprească trupele ruse. Mai mult decât atât, armata rusă pare că se pregăteşte şi pentru o ofensivă asupra regiunii Zaporojie, divizia de asalt aerian 76 fiind, cel mai probabil, cea care va fi implicată în această ofensivă. În acest moment, divizia 76 se află în oraşul Pskov. Desfăşurarea unei noi ofensive va pune şi mai multă presiune pe forţele ucrainene, care oricum se confruntă cu ideea unor lupte viitoare şi cu armata lui Kim Jong Un.

Aceste „câştiguri” pe câmpul de luptă sunt şi cele care ar putea da ruşilor avantaje la masa negocierilor pentru o posibilă pace, tocmai de aceea declaraţiile recente venite de la Kremlin tind să dea impresia că vor pune foarte multe condiţii pentru o posibilă negociere.

Ucraina primeşte un ajutor militar de la SUA de 425 de milioane de dolari

Însă Kievul încă este ajutat de SUA. Ieri, Departamentul Apărării a transmis că oferă Ucrainei un pachet militar de 425 de milioane de dolari.

Pachetul militar include echipamente care se aflau deja în stocurile armatei americane, astfel că putem vorbi despre livrări rapide. Sunt include transportoare blindate Stryker, muniţie pentru NASAMS, rachete Stinger, muniţie aer-sol, muniţie pentru Himars, muniţie de 105 şi 155 de mm, sisteme Javelin şi AT4. Aceste echipamente vor fi folosite pentru echiparea brigăzilor ucrainene despre care oficialii ucraineni spuneau că au nevoie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici