Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili a fost eliberat din arest

Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, un lider marcant al opoziţiei ucrainene, a fost eliberat, luni, din arest, după ce un judecător ucrainean a respins cererea procurorilor de instituire a arestului la domiciliu, relatează site-ul agenţiei Reuters.

657 afișări
Imaginea articolului Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili a fost eliberat din arest

Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili a fost eliberat din arest

Procurorul general Yuri Luţenko a susţinut că deţine dovezi că Saakaşvili ar fi primit 500.000 de dolari de la un afacerist ucrainean, care are legături cu Rusia, pentru a finanţa protestele anticorupţie din Ucraina.

La finele unei audieri care a durat opt ore, judecătorul Larisa Tsokol a respins cererea procurorilor de arestare preventivă, iar investigaţia va continua cu Saakaşvili în libertate.

"Judecătorul este bun. A făcut totul în mod corect şi în conformitate cu legea. Înseamnă că nu este totul pierdut în Ucraina", a spus Mihail Saakaşvili.

Fostul preşedinte georgian intenţionează să continue activitatea politică în Ucraina şi, alături de alţi politicieni de opoziţie, "ne vom pregăti pentru o schimbare paşnică, dar foarte importantă şi necesară în privinţa conducerii din Ucraina".

Mihail Saakaşvili se confruntă, de asemenea, cu ameninţarea unei posibile extrădări în Georgia, unde este urmărit penal pentru mai multe capete de acuzare. Ministrul ucrainean al Justiţiei, Pavlo Petrenko, a declarat pentru Reuters că extrădarea este luată în considerare, însă nu a fost încă adoptată o decizie finală.

"Fiecare persoană care locuieşte în Ucraina trebuie să respecte legile de bază. Din păcate, până în prezent vedem doar lucruri care reprezintă un comportament nedemn de o astfel de persoană", a spus Petrenko.

Mihail Saakaşvili (49 de ani) a intrat, sâmbătă, în greva foamei în semn de protest după ce a fost arestat în Ucraina, fiind acuzat că ar fi încercat să organizeze o lovitură de stat cu sprijinul Rusiei.

În 2016, Saakaşvili şi-a dat demisia din funcţia de guvernator al regiunii Odesa, şi l-a acuzat pe Petro Poroşenko de corupţie, în timp ce Preşedinţia de la Kiev speculează că acesta încearcă să obţină înlăturarea de la putere a lui Poroşenko.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici