Guvernul canadian urmăreşte îndeaproape procedura destituirii preşedintelui român

Guvernul canadian urmăreşte îndeaproape procesul destituirii preşedintelui român Traian Băsescu, exprimându-şi speranţa că vor fi respectate principiile democratice, potrivit agenţiei QMI, relatează publicaţia Le Journal de Quebec în pagina electronică.

905 afișări
Imaginea articolului Guvernul canadian urmăreşte îndeaproape procedura destituirii preşedintelui român

Traian Băsescu (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Ministrul canadian de Externe John Baird şi-a manifestat îngrijorarea sâmbătă, în urma votului de vineri al Parlamentului român pentru suspendarea lui Băsescu. "Canada este îngrijorată de evenimentele recente din România, care ameninţă echilibrul democraţiei şi fragilizează independenţa sistemului judiciar", a declarat Baird, citat într-un comunicat.

"Canada urmăreşte îndeaproape procedura de destituire a preşedintelui român Traian Băsescu şi îndeamnă ca procesul să se desfăşoare în mod echitabil şi transparent, cu respectarea primatului dreptului", continua ministrul.

Majoritatea deputaţilor şi senatorilor români au hotărât suspendarea mandatului preşedintelui în urma unor acuzaţii pe care i le aduce "partidul de opoziţie", potrivit cărora ar fi încălcat Constituţia, dar şi a unor măsuri de austeritate care ar fi sărăcit populaţia, scrie Le Journal de Quebec în ediţia sa electronică de duminică.

Românii se vor prezenta la urne pe 29 iulie, pentru a spune dacă vor ca Băsescu să rămână la putere sau ca dacă vor ca procesul de destituire să continue, adaugă publicaţia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici