Imagini impresionante în capitala Lituaniei. Zelenski: Ucraina va face NATO mai puternică

Preşedintele Volodimir Zelenski şi-a exprimat marţi dezamăgirea că Ucraina nu a fost invitată să adere la NATO, spunându-le susţinătorilor din capitala Lituaniei: "Este o dorinţă prea mare?"

349 afișări
Imaginea articolului Imagini impresionante în capitala Lituaniei. Zelenski: Ucraina va face NATO mai puternică

Sursa foto: AP / Mediafax Foto

"NATO va face Ucraina mai sigură, Ucraina va face NATO mai puternică", le-a spus el miilor de oameni, mulţi dintre ei fluturând steaguri ucrainene, care s-au adunat în centrul oraşului Vilnius, unde are loc summitul Alianţei Nord-Atlantice.

El a mulţumit Lituaniei pentru o "poziţie clară, onestă şi curajoasă" în sprijinul aderării Ucrainei, potrivit Reuters.

Cu puţin timp înainte de discurs, liderii NATO au convenit că alianţa va emite o invitaţie Ucrainei de a se alătura alianţei militare atunci când "membrii sunt de acord şi sunt îndeplinite condiţiile".

Zelenski a declarat anterior că ar fi "absurd" dacă liderii NATO nu ar oferi ţării sale un termen pentru aderare.

Zelenski a ţinut un discurs în capitala Lituaniei

Vorbind în ucraineană, el a spus mulţimii: "Am călătorit astăzi aici cu credinţa într-o decizie, cu credinţa în parteneri, cu credinţa într-un NATO puternic, un NATO care nu se îndoieşte, care nu pierde timpul şi care nu se uită la niciun agresor".

"Mi-aş dori ca această credinţă să devină o certitudine, certitudine în deciziile pe care le merităm cu toţii şi pe care le aşteaptă fiecare soldat al nostru, fiecare cetăţean al nostru, fiecare mamă, fiecare copil al nostru. Este aceasta o dorinţă prea mare?", a întrebat el.

"Nimeni nu ar trebui să se uite vreodată, niciodată, înapoi spre Moscova", a adăugat Zelenski.

Membrii NATO din Europa de Est au sprijinit poziţia Kievului, argumentând că integrarea Ucrainei sub umbrela de securitate colectivă a NATO este cea mai bună modalitate de a descuraja Rusia să atace din nou.

Ţări precum Statele Unite şi Germania au fost mai precaute, ferindu-se de orice mişcare care ar putea atrage NATO într-un conflict direct cu Rusia.


 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici