Incendiile de vegetaţie din Grecia. Pompierii români luptă cu flăcările în zona Spathari, pe insula Evia

Un număr de 45 de pompieri români acţionează, luni, pentru lichidarea incendiilor care au cuprins vegetaţia uscată şi fondul forestier din zona Spathari, pe insula Evia, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

2037 afișări
Imaginea articolului Incendiile de vegetaţie din Grecia. Pompierii români luptă cu flăcările în zona Spathari, pe insula Evia

Incendiile de vegetaţie din Grecia. Pompierii români luptă cu flăcările în zona Spathari, pe insula Evia

Acţiunea pompierilor români a început în jurul orei 08.00. Un număr de 45 de pompieri acţionează pentru lichidarea incendiilor care au cuprins vegetaţia uscată şi fondul forestier din zona Spathari. Dispozitivul va fi similar celui de duminică, intervenţia asigurându-se cu şase maşini de stingere şi două cisterne. Totodată, şase salvatori din cadrul Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă vor avea misiunea de a asigura alimentarea autospecialelor cu apă, precum şi crearea de culoare pentru limitarea propagării incendiilor, cu ajutorul drujbelor.

„Un rol important în misiunea desfăşurată este constituit de supravegherea şi monitorizarea focarelor de incendiu din aer, cu ajutorul unei drone. Acest mod de lucru creează o imagine de ansamblu şi facilitează deciziile luate în timp real, pentru a proteja atât echipele de intervenţie, cât şi pentru a urmări frontul flăcărilor. În tot acest timp, se menţine o legătură permanentă cu ofiţerul elen delegat în asistarea şi buna desfăşurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români”, anunşă IGSU.

Având în vedere temperaturile ridicate şi condiţiile de lucru, pentru a evita suprasolicitarea personalului, schimbarea turei este planificată să se realizeze la 6 ore.

România ajută Grecia să stingă incendiile de vegetaţie cu 108 pompieri şi 22 autospeciale.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici