Internetul nu e chiar liber: Care sunt mecanismele prin care un stat îl poate bloca

Deși perceput ca o rețea globală imposibil de controlat, Internetul depinde de infrastructuri fizice și logice bine definite. Există în mod evident cabluri de fibră optică, noduri de interconectare, servere și furnizori de servicii (ISP). Deținerea sau controlarea câtorva puncte strategice este suficientă pentru a încetini, filtra sau chiar opri complet fluxul de informații, arată publicația Il Post.

Cea mai drastică abordare constă în deconectarea routerelor, suspendarea rețelelor mobile sau blocarea legăturilor internaționale prin cablu. Deși eficiente în oprirea comunicațiilor, aceste măsuri au efecte economice și sociale severe, afectând inclusiv funcționarea instituțiilor publice, a băncilor și a spitalelor.

În practică, guvernele autoritare recurg mai des la restricții selective, manipulând protocoalele care permit comunicarea între rețele. Astfel, țara poate fi „deconectată” de Internetul global, păstrând totuși funcționalitatea rețelelor interne.

Dan Șucu, Concordia: Povestea de succes a României poate să intre în pericol dacă cheltuirea banului public se face iresponsabil. Planul propus de confederația patronală

Cloudflare: Evoluția companiei și cum a putut o eroare să oprească Internetul

Internetul și cenzura prin DNS și IP

Accesul la anumite site-uri poate fi interzis prin modificarea sistemului DNS – care transformă numele domeniilor în adrese IP – sau prin blocarea directă a acestor adrese. Aceste intervenții pot limita simultan accesul la zeci sau sute de site-uri, uneori afectând și platforme care nu erau ținta inițială.

Tehnologii avansate permit analiza tipului de date care circulă online, identificând aplicații de mesagerie, platforme video sau rețele sociale. Autoritățile pot întrerupe selectiv conexiunile, creând impresia unor erori tehnice.

Încetinirea intenționată a vitezei

O altă metodă folosită este reducerea deliberată a vitezei de transfer. Tehnic, Internetul rămâne accesibil, dar devine atât de lent încât utilizarea sa este aproape imposibilă. Adesea, această practică este prezentată publicului ca o problemă tehnică, ascunzând scopul real de cenzură.

Iranul a dezvoltat, în timp, o infrastructură proprie capabilă să funcționeze independent de conexiunile internaționale. Astfel, serviciile interne continuă să fie disponibile, în timp ce accesul la informații externe este aproape complet blocat.

Chiar și în condițiile cele mai restrictive, anumite informații reușesc să treacă dincolo de bariere – imagini, clipuri sau mesaje ajung la public, deși cu mare dificultate. Totuși, lipsa unei conexiuni largi îngreunează serios documentarea precisă a evenimentelor și estimarea reală a numărului de victime.