Iranul ameninţă că va şterge Israelul de pe "scena lumii" dacă va fi atacat

Iranul va şterge Israelul de pe "scena lumii" dacă va fi atacat de statul evreu, a declarat marţi adjunctul comandantului general al armatei, generalul Mohammad Reza Ashtiani, citat de agenţia Mehr.

18 afișări
Imaginea articolului Iranul ameninţă că va şterge Israelul de pe "scena lumii" dacă va fi atacat

Iranul ameninţă că va şterge Israelul de pe "scena lumii" dacă va fi atacat (Imagine: Mediafax Foto)

"Manevrele israeliene nu ne îngrijorează, dar dacă Israelul întreprinde vreo acţiune împotriva Republicii Islamice a Iranului, îl vom elimina de pe scena lumii", a declarat generalul Ashtiani, în cadrul unei conferinţe de presă, înaintea zilei naţionale a armatei, de la 17 aprilie.

Generalul Ashtiani a făcut referire la exerciţiul de apărare civilă efectuat de autorităţile israeliene, pentru pregătirea populaţiei civile în eventualitatea unui atac cu arme convenţionale, atacuri chimice sau bacteriologice.

La 7 aprilie, ministrul israelian al Infrastructurii, Benyamin Ben Eliezer, a declarat că Israelul va distruge Iranul dacă autorităţile de la Teheran vor lansa un atac împotriva statului evreu.

"Iranul nu se va grăbi să ne atace pentru că înţelege gravitatea unui asemenea act. Un atac iranian împotriva Israelului va declanşa o ripostă dură care va duce la distrugerea naţiunii iraniene", a afirmat Ben Eliezer, membru al cabinetului de securitate, citat de posturile de radio israeliene.

Ministrul a făcut această declaraţie cu ocazia unei reuniuni a ministerului pe care îl conduce, din cadrul celui mai mare exerciţiu pasiv de apărare din istoria Israelului.

Acest război al cuvintelor a luat o nouă amploare după ce autorităţile israeliene au declarat că Iranul reprezintă o ameninţare pentru existenţa statului Israel dar şi pentru statele occidentale, datorită programului său nuclear şi balistic.

Autorităţile de la Teheran au afirmat că programul nuclear iranian are obiective exclusiv civile.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici