Jacob Zuma, criticat de fosta soţie a lui Nelson Mandela. Ce i se reproşează preşedintelui Africii de Sud

Fosta soţie a lui Nelson Mandela l-a criticat virulent, duminică, pe preşedintele sud-african Jacob Zuma pentru o vizită făcută în aprilie părintelui naţiunii sud-africane, care părea foarte obosit, după o spitalizare.

773 afișări
Imaginea articolului Jacob Zuma, criticat de fosta soţie a lui Nelson Mandela. Ce i se reproşează preşedintelui Africii de Sud

Winnie Mandela îi reproşează lui Jacob Zuma o vizită "grosolană" făcută lui Nelson Mandela

"Este unul dintre cele mai grosolane lucruri care puteau fi făcute", a declarat Winnie Madikizela-Mandela pentru postul de televiziune britanic ITV News.

Pe site-ul de Internet al postului, ea a adăugat: "a fost grosolan, compromiţător pentru familie, pentru demnitatea sa şi nu ar fi trebuit făcut niciodată acest lucru".

Preşedintele Zuma şi liderii partidului aflat la putere, ANC, i-au făcut o vizită foarte mediatizată, în aprilie, fostului preşedinte, care se recupera după zece zile de spitalizare.

Zuma a declarat în urma acestei vizite că starea de sănătate a primului preşedinte de culoare al ţării "continuă să se amelioreze", declaraţie care era departe de a corespunde cu imaginea difuzată de presă în care Mandela, slăbit şi absent, stătea pe un şezlong.

Eroul luptei antiapartheid a fost spitalizat din nou, ulterior. El se afla în continuare în spital, duminică, în stare critică, iar preşedintele american Barack Obama, aflat în Africa de Sud, a renunţat la a-l vizita din cauza stării sale de sănătate.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici