Jean-Claude Juncker a fost ales candidatul PPE la preşedinţia Comisiei Europene

Luxemburghezul Jean-Claude Juncker va fi candidatul Partidului Popular European la preşedinţia Comisiei Europene, au decis, vineri, delegaţii PPE, la summit-ul de la Dublin, relatează AFP, citând surse din interiorul formaţiunii.

204 afișări
Imaginea articolului Jean-Claude Juncker a fost ales candidatul PPE la preşedinţia Comisiei Europene

Jean-Claude Juncker (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Juncker îl va înfrunta pe germanul Martin Schulz, desemnat candidatul socialiştilor, săptămâna trecută, la Roma.

Câştigătorul acestui duel îi va succeda lui José Manuel Barroso la conducerea Comisiei Europene, chiar dacă desemnarea nu se va face automat. Unii şefi de stat şi de guvern sunt reticenţi în a li se impune viitorul interlocutor din fruntea Executivului european, deşi Tratatul de la Lisabona le cere "să ţină cont de rezultatul votului" la europarlamentare în momentul desemnării preşedintelui Comisiei Europene.

Alegerea se va face în urma unor negocieri importante care vizează şi alte trei posturi: preşedintele Parlamentului şi, mai ales, preşedintele Consiliului European şi şeful diplomaţiei UE.

În timpul discursului, ţinut în germană, engleză şi franceză, Juncker s-a prezentat ca un om al consensului, oferindu-se "să construiască poduri în Europa".

Fostul preşedinte al Eurogrupului a reamintit rolul pe care l-a jucat în crearea şi salvarea euro din cea mai gravă criză financiară, atunci când "a făcut totul pentru a evita o catastrofă".

Totodată, el a pledat pentru o Europă mai socială.

Jean-Claude Juncker a fost timp de 19 ani premier în Luxemburg.

Comisia Europeană a mai fost condusă de doi politicieni proveniţi din această ţară: Gaston Thorn (1981-1985) şi Jacques Santer (1995-1999).

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici