Joe Biden laudă starea economiei SUA, dar admite că inflaţia poate genera probleme pe termen lung

  • Preşedintele Joe Biden este mulţumit de starea economiei SUA, dar admite că inflaţia poate genera probleme pe termen lung.
  • Joe Biden: "Economia noastră a parcurs un drum lung în ultimele şase luni".
  • Preşedintele SUA: "Vom rămâne vigilenţi în privinţa reacţiilor necesare" faţă de inflaţie.
190 afișări
Imaginea articolului Joe Biden laudă starea economiei SUA, dar admite că inflaţia poate genera probleme pe termen lung

Joe Biden laudă starea economiei SUA, dar admite că inflaţia poate genera probleme pe termen lung

Economia Statelor Unite a înregistrat progrese în ultimul semestru, a afirmat luni preşedintele Joseph Biden, oferind argumente în favoarea proiectului privind infrastructura şi încercând să minimizeze riscurile inflaţiei, deşi a admis că o inflaţie scăpată de sub control ar fi o "reală provocare".

„Economia noastră a parcurs un drum lung în ultimele şase luni. Nu putem reduce ritmul acum. Putem transforma creşterea economică puternică de acum într-una care va asigura că toţi americanii au oportunitatea de a profita de pe urma ei în următorii ani şi putem arăta că democraţia americană le oferă cetăţenilor rezultate", a declarat Joseph Biden, citat de publicaţia The Hill.

Declaraţiile liderului de la Casa Albă intervin pe fondul scăderilor indicilor bursieri din cauza preocupărilor privind creşterea numărului cazurilor de coronavirus. În paralel, liderii Partidului Democrat şi cei ai Partidului Republican au disensiuni privind sursele de finanţare a unei părţi a proiectului privind infrastructura şi locurile de muncă, un plan cu durata de opt ani în valoare de 1.200 de miliarde de dolari.

Joseph Biden a încercat să minimizeze problema inflaţiei, care a atins nivelul de 5,4% în iunie, în contextul planurilor de asistenţă financiară adoptate din cauza pandemiei, dar a admis că o inflaţie scăpată de sub control ar fi o "reală provocare".

Administraţia mea înţelege că dacă ne vom confrunta vreodată cu o inflaţie neverificată pe termen lung, acest lucru ar genera o reală provocare pentru economia noastră. Suntem încrezători că acest lucru nu se întâmplă în acest moment. Dar vom rămâne vigilenţi în privinţa reacţiilor necesare", a subliniat Joseph Biden, amintind însă că Rezerva Federală (FED), instituţia bancară centrală din SUA, este "independentă".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici