Kim Jong-un l-a invitat pe Donald Trump într-o vizită la Phenian

Preşedintele Coreei de Nord, Kim Jong-un, l-a invitat pe omologul său american, Donald Trump, într-o vizită la Phenian, prin intermediul unei scrisori pe care i-a transmis-o în luna august, informează cotidianul sud-coreean Joongang Ilbo, care citează surse diplomatice, potrivit Reuters.

988 afișări
Imaginea articolului Kim Jong-un l-a invitat pe Donald Trump într-o vizită la Phenian

Kim Jong-un l-a invitat pe Donald Trump într-o vizită la Phenian

Scrisoarea, cea de-a doua primită de Trump de la Kim luna trecută, pe fondul eşecului discuţiilor dintre cele două state pe marginea denuclearizării Peninsulei Coreene, a fost trimisă înaintea testelor cu rachete efectuate săptămâna trecută de Phenian.

În scrisoare, pe care Donald Trump a primit-o în a treia săptămână a lunii august, Kim şi-a exprimat dorinţa de a se întâlni cu Trump pentru un nou summit.

Cei doi lideri s-au întâlnit deja de trei ori din iunie 2018 şi până în prezent pentru a discuta despre modalităţile de rezolvare a crizei provocate de testele balistice şi de programul nuclear al Coreei de Nord, însă niciuna din întâlniri nu s-a încheiat cu decizii concrete.

Ultima întâlnire dintre Trump şi Kim a avut loc în iunie, în Zona Demilitarizată dintre cele două Corei, iar cei doi preşedinţi au decis atunci să reia negocierile privind denuclearizarea, care fuseseră îngheţate după summit-ul dintre cei doi din Vietnam.

Donald Trump a declarat pe 9 august că a primit de la Kim „o scrisoare foarte frumoasă” şi a adăugat că ar putea avea curând o nouă întâlnire cu omologul său nord-coreean.

Casa Albă, Departamentul american de Stat şi Misiunea Coreei de Nord la Naţiunile Unite nu au confirmat informaţiile din presa sud-coreeană.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici