Kremlinul salută planul de pace propus de Elon Musk, criticat vehement de Kiev

Administraţia Vladimir Putin a salutat, marţi după-amiază, planul de pace propus de magnatul american Elon Musk, fondatorul şi directorul companiilor SpaceX şi Tesla, deşi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a criticat vehement iniţiativa.

8337 afișări
Imaginea articolului Kremlinul salută planul de pace propus de Elon Musk, criticat vehement de Kiev

Sursa foto: Profimedia

"Este un lucru foarte pozitiv că cineva precum Elon Musk încearcă să găsească o soluţie de pace la această problemă", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, citat de agenţia Reuters.

"În comparaţie cu mulţi alţi diplomaţi profesionişti, Musk caută încă modalităţi de obţinere a păcii. Iar obţinerea păcii fără îndeplinirea condiţiilor Rusiei este absolut imposibilă", a subliniat Dmitri Peskov.

Elon Musk a propus cedarea de către Ucraina a regiunii Crimeea, organizarea unor noi referendumuri, sub egida Naţiunilor Unite, pentru stabilirea statutului celorlalte regiuni ucrainene aflate sub control rus şi acceptarea de către Ucraina a statutului de neutralitate militară.

Administraţia de la Kiev a anunţat că nu va ceda niciodată teritorii ocupate cu forţa. "Care Elon Musk vă place mai mult: cel care susţine Ucraina sau cel care susţine Rusia?", a reacţionat preşedintele Volodimir Zelenski.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici