Markus Söder, premierul Bavariei, ar putea fi candidatul CDU/CSU la postul de cancelar al Germaniei

  • Markus Söder, premierul Bavariei, ar putea fi candidatul CDU/CSU la funcţia de cancelar al Germaniei în scrutinul din 2021
  • Wolfgang Schäuble şi Armin Laschet, lideri ai Uniunii Creştin-Democrate (CDU), nu exclud varianta desemnării candidat a preşedintelui Uniunii Creştin-Sociale (CSU)
  • Germania va organiza alegeri parlamentare în septembrie 2021, iar cancelarul Angela Merkel nu va mai candida
1472 afișări
Imaginea articolului Markus Söder, premierul Bavariei, ar putea fi candidatul CDU/CSU la postul de cancelar al Germaniei

Lideri ai Uniunii Creştin-Democrate (CDU) nu exclud posibilitatea ca Markus Söder, preşedintele Uniunii Creştin-Sociale (CSU) şi premier al landului Bavaria, să devină candidatul CDU/CSU la postul de cancelar al Germaniei în scrutinul parlamentar programat în septembrie 2021.

Wolfgang Schäuble, preşedintele Budestagului, Camera inferioară a Parlamentului german, unul dintre liderii Uniunii Creştin-Democrate (CDU, centru-dreapta), a sugerat vineri că Markus Söder, preşedintele Uniunii Creştin-Sociale (CSU), filiala din Bavaria a CDU, ar putea fi candidatul CDU/CSU la funcţia de cancelar al Germaniei.

Candidatul "poate fi şi cineva din cadrul CSU", a afirmat Wolfgang Schäuble într-un interviu acordat publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung. "Orice preşedinte al CDU este de acord că poate deveni candidat la postul de cancelar ori poate deveni cancelar. Dar poate fi şi altfel. Se ştie că Franz Josef Strauß şi Edmund Stoiber au fost candidaţi la postul de cancelar din partea CSU", a argumentat Wolfgang Schäuble.

Ideea a fost confirmată de premierul landului North Rhine-Westphalia, Armin Laschet, care va candida pentru funcţia de preşedinte al Uniunii Creştin-Democrate (CDU).

"Vom stabili de comun acord. Eu cred că un preşedinte al CDU trebuie să confere respect şi partidului aliat, este ceva principial. Ambele variante sunt viabile. Ambii preşedinţi (ai CDU şi CSU -n.red.) vor face o propunere. Aşa a fost mereu în ultimii ani. Şi, în cazul în care un preşedinte al CDU ar exclude posibilitatea ca un preşedinte al CSU să devină candidat, acest lucru nu ar fi corect. Va deveni candidat pentru funcţia de cancelar cel care va avea cele mai mari şanse să câştige scrutinul parlamentar", a declarat Armin Laschet, citat de site-ul T-online.de.

"În unele situaţii, sondajele arătau că Markus Söder avea şanse slabe în scrutinul parlamentar naţional, acum are cele mai bune şanse. Sondajele oscilează", a argumentat Armin Laschet.

Wolfgang Schäuble a propus ca desemnarea candidatului CDU/CSU pentru postul de cancelar să aibă loc în "perioada cuprinsă între Paşte şi Rusalii", adică în aprilie-mai 2021, în contextul în care Germania va organiza alegeri parlamentare în septembrie.

Uniunea Creştin-Democrată (CDU, centru-dreapta) va organiza în format online, în ianuarie, congresul pentru alegerea viitorului lider al formaţiunii. Până în prezent, în cursa pentru conducerea CDU s-au înscris Armin Laschet, premierul landului North Rhine-Westphalia, Friedrich Merz, unul dintre rivalii Angelei Merkel, şi Norbert Röttgen, expert în politică externă.

Scrutinul parlamentar este programat în Germania pe 26 septembrie 2021. Cancelarul Angela Merkel a anunţat că nu va mai participa la viitorul scrutin legislativ.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici