Meta lansează Muse Spark, noul model de inteligență artificială dezvoltat după investiții masive

Publicat: 10 04. 2026, 07:45

Modelul este rezultatul unui program amplu de investiții și restructurări interne, prin care Meta încearcă să concureze direct cu tehnologii dezvoltate de OpenAI, Google și Anthropic. Potrivit companiei, Muse Spark obține rezultate comparabile cu modelele dezvoltate de principalii competitori în domenii precum redactarea textelor și raționamentul logic, mai arată Il Post.

În schimb, sistemul este încă mai puțin performant în programare, adică în generarea de cod software. Iar acesta este unul dintre domeniile în care industria inteligenței artificiale investește masiv în prezent. Meta susține însă că lucrează deja la un model mai avansat, cunoscut intern sub numele de „Watermelon”, care ar urma să îmbunătățească performanțele în acest domeniu.

Nu este un model open-source

Spre deosebire de unele proiecte anterioare ale companiei, Muse Spark nu este un model open-source. Codul său nu este disponibil publicului, iar accesul la sistem este limitat pentru moment la aplicația și site-ul Meta AI. Compania a anunțat însă că tehnologia va fi integrată în curând în mai multe produse proprii, inclusiv WhatsApp, Instagram și ochelarii inteligenți dezvoltați de Meta.

Lansarea modelului vine după o reorganizare importantă a diviziei de inteligență artificială a companiei. CEO-ul Meta, Mark Zuckerberg, a decis în 2025 să restructureze complet echipa după performanțele slabe ale modelului anterior, Llama 4. În urma reorganizării, rolul cercetătorului Yann LeCun, unul dintre pionierii AI și fondator al laboratorului de cercetare al companiei, a fost redus semnificativ. Noul model a fost dezvoltat de Superintelligence Lab, o divizie creată special pentru accelerarea cercetării în domeniul inteligenței artificiale.

Recrutări de top și investiții uriașe

Laboratorul este condus de Alexandr Wang, fost CEO al companiei Scale AI. Meta a cumpărat în 2025 aproape jumătate din această firmă pentru aproximativ 14,3 miliarde de dolari. În paralel, Zuckerberg a lansat o campanie agresivă de recrutare a unor experți de top din industrie, oferind în unele cazuri pachete salariale care ajungeau la 100 de milioane de dolari pentru primul an de muncă. Mai mulți cercetători proveniți de la OpenAI și Google DeepMind s-au alăturat echipei Meta, inclusiv specialiști implicați în dezvoltarea unor modele avansate de inteligență artificială.

Investiții masive în infrastructură

Pentru a susține dezvoltarea tehnologiilor AI, Meta a anunțat că va investi până la 600 de miliarde de dolari în construirea unor noi centre de date. Doar în acest an, compania estimează cheltuieli de aproximativ 135 de miliarde de dolari, aproape dublu față de anul precedent. O mare parte din aceste investiții va fi direcționată către infrastructura necesară pentru antrenarea și rularea modelelor de inteligență artificială, domeniu care a devenit principala prioritate strategică a companiei.