Militarii americani se vor muta în vara acestui an în noua bază de la Mihail Kogălniceanu

Militarii americani din Task Force East se vor muta, în vara acestui an, în noua bază în valoare de 50 de milioane de dolari din oraşul Mihail Kogălniceanu, care poate găzdui 1.600 de militari, informează Stars and Stripes, în ediţia electronică de duminică.

57 afișări
Imaginea articolului Militarii americani se vor muta în vara acestui an în noua bază de la Mihail Kogălniceanu

Militarii americani se vor muta în vara acestui an în noua bază de la Mihail Kogălniceanu (Imagine: Stefan Ciocan/Mediafax Foto)

În luna noiembrie a anului trecut, şeful Biroului de relaţii publice al Joint Task Force-East, locotenent-colonelul Daniel Herrigstad, afirma că noua bază militară urma să fie inaugurată în primăvara acestui an.

Baza poate găzdui până la 1.600 de miltiari din cadrul trupelor terestre, forţelor aeriene şi navale şi va fi folosită în comun de militarii români şi americani, preciza el.

"Este o bază românească, dar sponsorizarea este din fonduri americane. Unitatea aparţine ţării-gazdă, iar noi o folosim în baza acordurilor guvernamentale", a spus Herrigstad.

La ridicarea acesteia au muncit peste 1.200 de constructori, din care mai mult de jumătate au provenit de la firme româneşti, fosta bază a Brigăzii Mecanizate 34 devenind una dintre cele mai moderne baze militare proiectată şi dotată conform standardelor militare ale SUA. Fostele cădiri, cu câteva excepţii, au fost demolate, iar în locul lor au fost ridicate dormitoare, o capelă militară, săli de sport, magazine, o cantină cu capacitatea de 2.500 de locuri, o sală de sport, terenuri de fotbal şi baseball şi o sală de cinema.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici