MONITORUL APĂRĂRII | Rusia şi China condamnă testul balistic efectuat de SUA, acuzând Washingtonul de amplificarea tensiunilor

Rusia şi China au condamnat vehement, marţi, testul balistic efectuat de Pentagon, acuzând Administraţia Donald Trump de amplificarea tensiunilor în scopul dominaţiei militare pe plan global.

1108 afişări
Imaginea articolului MONITORUL APĂRĂRII | Rusia şi China condamnă testul balistic efectuat de SUA, acuzând Washingtonul de amplificarea tensiunilor

Rusia condamnă testul balistic efectuat de SUA, acuzând Washingtonul de amplificarea tensiunilor

"Trebuie notat că testarea unui model avansat al rachetei Tomahawk a avut loc la doar 16 zile după retragerea SUA din Tratatul INF şi anularea acordului. Nu poate exista o confirmare mai clară a faptului că Statele Unite dezvoltă astfel de sisteme de mult timp şi că pregătirile pentru retragerea din acord au inclus activităţi de cercetare şi dezvoltare", a declarat marţi Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe.

"Racheta a fost lansată cu un sistem vertical de tip Mk41, un sistem universal de lansare care poate lansa atât proiectile de interceptare SM-3, cât şi rachete sol-sol şi de croazieră. Este regretabil că Statele Unite iniţiază amplificarea tensiunilor militare", a subliniat Riabkov.

"Noi nu reacţionăm la provocări. După cum a spus preşedintele Vladimir Putin, reiterăm angajamentul pentru instituirea unui moratoriu unilateral în amplasarea de sisteme balistice cu raze intermediare de acţiune, dacă Statele Unite nu instalează astfel de sisteme în alte părţi ale lumii", a subliniat Riabkov, citat de agenţia Tass.

Administraţia Chinei condamnă vehement testul balistic efectuat de Pentagon

Testul balistic efectuat de Pentagon generează efecte negative asupra securităţii internaţionale şi demonstrează că Statele Unite depun eforturi pentru superioritate militară, acuză Administraţia de la Beijing.

Testul balistic efectuat de SUA va avea "consecinţe negative grave pentru securitatea regională şi internaţională", a transmis Administraţia Chinei, citată de cotidianul Le Figaro.

"Adevăratul scop al retragerii Statelor Unite din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare este avansarea fără reţinere spre dezvoltarea de rachete în sensul atingerii superiorităţii militare în mod unilateral", subliniază Beijingul.

Departamentul american al Apărării a anunţat luni, în contextul retragerii SUA din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), efectuarea unui test cu o rachetă ofensivă asemănătoare cu cele utilizate în sistemul antibalistic din România.

Testul a fost efectuat duminică (luni dimineaţă, ora României) în zona Insulei San Nicolas (California), situată în Oceanul Pacific. Racheta a atins ţinta stabilită, aflată la distanţa de peste 500 de kilometri, anunţă Pentagonul, citat de agenţia de presă Reuters.

Testul nu ar fi putut fi efectuat dacă Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) ar fi fost în vigoare, dar preşedintele Donald Trump a decis retragerea Statelor Unite din acordul care interzicea sistemele balistice terestre cu raze cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri. Ca reacţie la decizia SUA, Rusia a hotărât, la rândul său, retragerea din Tratatul INF.

Un purtător de cuvânt al Pentagonului a declarat pentru agenţia Reuters că racheta testată a utilizat un sistem de lansare de tip MK41, explicând însă că nu este vorba de aceeaşi versiune cu cea instalată la baza antirachetă din România sau care urmează să fie montată în Polonia.

"Rusia a acuzat ani întregi că sistemul terestru MK-41 poate lansa rachete Tomahawk, astfel că aceasta era o încălcare a Tratatului INF. Deşi este primul test în această combinaţie, Rusia în mod sigur va susţine că se confirmă acuzaţiile sale", afirmă expertul Kingston Reif, director în cadrul Asociaţiei pentru Controlul Armamentului.

Administraţia Vladimir Putin a criticat de nenumărate ori iniţiativa SUA de a instala elemente antirachetă, în cadrul NATO, în România şi Polonia, precum şi montarea unui sistem antibalistic în Coreea de Sud. Washingtonul şi NATO susţin că instalaţiile antirachetă din Europa nu sunt îndreptate contra Rusiei, vizând contracararea ameninţărilor balistice din Iran, în timp ce sistemul din Coreea de Sud vizează ameninţarea nord-coreeană. Relaţiile dintre Rusia şi Occident sunt grav afectate de crizele din Ucraina şi Siria.

CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI ÎN MONITORUL APĂRĂRII ŞI SECURITĂŢII

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici