Negocierile pe tema relansării Acordului nuclear iranian ar putea fi reluate săptămâna viitoare

  • Diplomaţi: Negocierile pe tema relansării Acordului nuclear iranian vor fi reluate săptămâna viitoare
  • Statele Unite şi Iranul negociază indirect revenirea la respectarea Acordului nuclear din 2015
  • Joe Biden propune revenirea în anumite condiţii a Statelor Unite în Acordul nuclear iranian, dar Iranul cere anularea tuturor sancţiunilor
114 afișări
Imaginea articolului Negocierile pe tema relansării Acordului nuclear iranian ar putea fi reluate săptămâna viitoare

Sursa foto: profimedia

Negocierile indirecte între Statele Unite şi Iran pe tema relansării Acordului nuclear iranian ar putea fi reluate săptămâna viitoare, la Viena, afirmă diplomaţi citaţi de agenţia Reuters.

Conform surselor citate, negocierile ar putea fi reluate joia viitoare.

În prezent au loc discuţii la Viena între reprezentanţii Iranului, Uniunii Europene, Germaniei, Franţei, Marii Britanii, Rusiei şi Chinei pentru evaluarea stadiului negocierilor, începute în aprilie.

Iranul a intensificat activităţile nucleare în contextul retragerii Statelor Unite din Acordul atomic din 2015. Relaţiile dintre Statele Unite şi Iran sunt tensionate, din cauza programului nuclear iranian şi a activităţilor balistice. Washingtonul este nemulţumit de influenţa Iranului asupra unor ţări din Orientul Mijlociu. Fostul preşedinte Donald Trump a decis în 2018 retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear iranian şi reimpunerea de sancţiuni. Franţa, Marea Britanie, China, Rusia şi Germania menţin Acordul atomic cu Iranul.

Preşedintele Joseph Biden a semnalat că Statele Unite ar putea reveni în Acordul nuclear iranian, însă a cerut clauze suplimentare, care să limiteze activităţile balistice iraniene şi influenţa regională a Teheranului.

Însă preşedintele Hassan Rohani a transmis că Iranul va reveni la respectarea în totalitate a angajamentelor asumate prin Acordul nuclear din 2015 doar dacă Statele Unite anulează sancţiunile.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici