China anunţă că a depistat primul caz din lume de gripă aviară H10N3 la om

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din provincia Jiangsu din estul Chinei a fost confirmat ca fiind primul caz uman de infecţie cu tulpina H10N3 a gripei aviare, a declarat marţi Comisia Naţională de Sănătate (NHC) din China, relatează Reuters.

12457 afișări
Imaginea articolului China anunţă că a depistat primul caz din lume de gripă aviară H10N3 la om

NEWS ALERT China anunţă că a depistat primul caz din lume de gripă aviară H10N3 la om

Bărbatul, rezident al oraşului Zhenjiang, a fost internat în spital pe 28 aprilie după ce a dezvoltat febră şi alte simptome, a declarat NHC într-un comunicat.

El a fost diagnosticat cu virusul gripei aviare H10N3 pe 28 mai, dar nu s-au oferit detalii despre modul în care bărbatul a fost infectat cu virusul.

H10N3 este o tulpină patogenă scăzută sau relativ mai puţin severă a virusului şi riscul de răspândire pe scară largă este scăzut, a adăugat NHC.

Bărbatul era stabil şi gata să fie externat din spital. La observarea medicală a contactelor sale apropiate nu au fost găsite alte cazuri.

Multe tulpini diferite de gripă aviară sunt prezente în China şi unele infectează sporadic oamenii, de obicei cei care lucrează cu păsări de curte. Nu a existat un număr semnificativ de infecţii umane cu gripă aviară de când tulpina H7N9 a ucis aproximativ 300 de persoane în perioada 2016-2017.

Totuşi acest caz este aparete deorece niciun alt caz de infecţie umană cu tuplina H10N3 nu a fost raportat anterior la nivel global, a spus NHC. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici