O grupare teroristă somaleză încearcă să recruteze tineri străini prin intermediul muzicii rap

O înregistrare video de propagandă, difuzată de extremişti islamişti somalezi, încearcă să atragă recruţi străini, punând în scenă un combatant "american", pe fondul unor cântece şi al unor melodii rap în engleză, a anunţat marţi un centru de supraveghere a site-urilor islamiste, citat de AFP.

9 afișări

Înregistrarea de 31 de minute, difuzată de centrul american Site Intelligence Group, arată o presupusă ambuscadă a trupelor somaleze şi etiopiene, în iulie 2008. Documentul este prezentat de un tânăr identificat drept "Abou Mansour americanul".

Reprezentant al grupului islamic al shebabilor, Abou Mansour lansează o operaţiune de atragere de noi recruţi străini, după ce a lăudat meritele unui militant ucis în prezumtiva ambuscadă.

"Deci, dacă puteţi să-i încurajaţi pe alţi copii ai voştri şi pe alţi vecini ai voştri şi pe oricine din împrejurimi să trimită persoane ca el în acest jihad (război sfânt), ar fi un mare avantaj pentru noi", spune el.

Tânărul cu tenul deschis la culoare şi cu barbă vorbeşte cu un uşor accent american, probabil din nordul ţării, şi poartă o şapcă şi un costum de camuflaj. El pare să aibă aproximativ 20 sau 30 de ani.

Un alt combatant, cu faţa mascată cu o pânză, spune în engleză: "Deci, Inch Allah (dacă Dumnezeu vrea), noi îi chemăm pe toţi fraţii din străinătate, toţi shababii (tinerii), oriunde ar fi, să vină să trăiască viaţa de mujahedin".

Înregistrarea video a fost difuzată după un avertisment de luna aceasta din partea poliţiei federale (FBI) privind recrutarea de către islamişti a unor tineri americani de origine somaleză trimişi în Somalia pentru activităţi teroriste.

"Este o prioritate pentru FBI", a declarat Philip Mudd, un oficial din serviciul de securitate naţională din FBI, în faţa unei comisii a Senatului, la 11 martie.

"Avem grupări de persoane radicalizate", a adăugat el, menţionând tineri cu vârsta de 17 ani şi mai mari. El a mai vorbit despre "tentativele de radicalizare a unor tineri de 12, 13, 14 ani".

Înregistrarea video îl arată pe Abou Mansour în timp ce traducea pasaje din Coran în engleză în faţa militanţilor, fiind întrerupt de muzică rap şi cântece. Ea s-a terminat printr-o critică rimată la adresa fostului preşedinte american George W. Bush.

"Visul american se clatină, Bush cade ca Stalin, economia este în declin (...) în timp ce cântecele noastre spre gloria lui Allah culminează", spune în principal cântecul.

Comunitatea de origine somaleză din Statele Unite numără între 150.000 şi 200.000 de persoane. Jumătate dintre ele trăiesc în Minneapolis (Minnesota, nord). Mare parte a acestei comunităţi a emigrat în Statele Unite la începutul anilor '90 pentru a scăpa de violenţe.

În octombrie 2008, Shirwa Ahmed, un american de origine somaleză învârstă de 27 de ani din Minneapolis, a comis un atentat sinucigaş în Somalia. El ar fi primul cetăţean american care a comis un astfel de act. Cinci atentate cu maşini-capcane au vizat atunci clădiri strategice şi sediul ONU din Somalia, provocând moartea a cel puţin 19 persoane, precum şi cei cinci kamikaze.

Somalia ar adăposti în prezent aproximativ 450 de combatanţi străini care cooperează cu shebabii, un grup de islamişti radicali aflat în fruntea unei insurecţii sângeroase începând din 2006.

Privaţi de inamicul lor declarat Etiopia, care a pus capăt în ianuarie celor doi ani de intervenţie militară în Somalia alături de Guvern, shebabii au operat o apropiere de al-Qaida, potrivit unor surse din cadrul serviciilor de informaţii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici