Oficiali Hezbollah, victime ale delapidărilor unui afacerist poreclit "Madoff al Hezbollah"

Cel puţin patru lideri ai mişcării Hezbollah au suferit pierderi financiare importante ca urmare a acţiunilor de delapidare comise de omul de afaceri şiit Salah Ezzedine, poreclit "Madoff al Hezbollah", relatează Haaretz.

32 afișări
Imaginea articolului Oficiali Hezbollah, victime ale delapidărilor unui afacerist poreclit "Madoff al Hezbollah"

Oficiali Hezbollah, victime ale delapidărilor unui afacerist şiit comparat cu Bernard Madoff (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Cei patru membri ai grupării sunt Mohammad Raad, liderul grupului Hezbollah din Parlamentul libanez, parlamentarii Hezbollah Amin Shari şi Hussein al-Hajj, precum şi Wafiq Safa, preşedintele comisiei de coordonare a organizaţiei.

Potrivit evaluărilor realizate de presa arabă şi agenţiile de ştiri, Ezzedine a reuşit să fraudeze sute de investitori de sume care totalizează între 600 de milioane de dolari (418 milioane de euro) şi 1,3 miliarde de dolari (907 milioane de euro).

Ezzedine a fost arestat la începutul săptămânii trecute, după ce a convins un mare număr de investitori - inclusiv oameni de afaceri din Qatar şi ţările Golfului şi mii de săteni din sudul Libanului - să-i transfere sume de bani pe care a promis că le va investi cu un profit cuprins între 25 şi 55 de procente.

După ce a declarat că a intrat în faliment, el s-a predat autorităţilor libaneze.

Omul de afaceri este bănuit că ar fi folosit banii în cadrul unei "scheme Ponzi" prin care a transferat sumele investite de noii investitori în conturile unor investitori mai vechi, într-un mod foarte asemănător cu cel prin care Bernard Madoff a procedat în Statele Unite. Se crede că familia lui Ezzedine a fugit din Liban.

Potrivit relatărilor din presa libaneză, Ezzedine şi asociaţii săi sunt în prezent interogaţi, însă deocamdată nu s-au formulat acuzaţii formale împotriva lor.

Ziarul kuweitian Al Watan scria săptămâna trecută că pierderile Hezbollah în acest caz sunt estimate la circa 680 de milioane de dolari (475 milioane de euro), o sumă imensă pentru gruparea şiită, al cărei buget provine în cea mai mare parte din Iran.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici