Papa Francisc a anunţat nominalizarea primilor 16 cardinali ai pontificatului său

Papa Francisc a anunţat duminică că va nominzaliza într-un consistoriu, pe 22 februarie, 16 cardinali electori (cu vârsta de până în 80 de ani), dintre care nouă provin din ţări sudice, iar cinci din America Latină, o măsură reparatorie care nu surprinde.

116 afișări
Imaginea articolului Papa Francisc a anunţat nominalizarea primilor 16 cardinali ai pontificatului său

Papa Francisc a anunţat nominalizarea primilor 16 cardinali ai pontificatului său (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În total există 19 cardinali, dacă sunt incluşi şi cei trei cardinali în vârstă de peste 80 de ani, care nu sunt electori.

Papa Francisc a făcut anunţul de la o fereastră a Palatului Apostolic, la finalul rugăciunii Angelus de duminică.

Între noii cardinali, în cazul unui conclav (o adunare convocată pentru alegerea unui nou papă), patru vor fi italieni, inclusiv noul secretar de Stat Pietro Parolin (în vârstă de 58 de ani), alţi doi europeni (un german şi un britanic), cinci latino-americani (Argentina, Chile, Brazilia, Haiti, Nicaragua), un nord-american (Canada), doi africani (Coasta de Fildeş, Burkina Faso), iar doi asiatici (Coreea de Sud şi Filipine).

Dintre cei 16, 12 sunt arhiepiscopi titulari, iar doar patru fac parte din Curie.

Astfel, accentul este pus asupra "periferiilor" în raport cu centrul, aşa cum îi place Papei să spună. Coasta de Fildeş, Burkina Faso şi Haiti sunt, în acest fel, recompensate.

Cele patru nominalizări din rândul Curiei erau previzibile. În afară de monseniorul Parolin, numărul doi la Vatican, se mai află păstrătorul conservator al dogmei, germanul Gerhard Ludwig Müller, prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, monseniorul Lorenzo Baldisseri, secretarul general (italian) al Sinodului Episcopilor, care se bucură de întreaga încredere a Papei în vederea pregătirii Adunărilor Generale de la sfârşitul lui 2014 şi 2015 privind familia, şi noul prefect al Clerului, alt italian, Beniamino Stella, aflat de puţin timp în acest post-cheie.

La 22 februarie, vor exista 122 de cardinali electori, cu doi în plus faţă de numărul care a fost stabilit în timpul pontificatului lui Paul al VI-lea.

Cei trei cardinali în vârstă de peste 80 de ani care au fost anunţaţi de către Papă provin din Italia, Antile (Santa Lucia) şi Spania.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici