Parlamentul European adoptă rezoluţia privind dronele ruseşti. Negrescu: Europa nu va rămâne tăcută
„Astăzi, Parlamentul European transmite un mesaj clar: Europa nu va rămâne tăcută când dronele ruseşti încalcă spaţiul nostru aerian şi pun în pericol infrastructura noastră critică. Am propus această rezoluţie, cu sprijinul grupului social-democrat, pentru că este datoria noastră să-i protejăm pe oameni şi să acţionăm ferm atunci când suntem atacaţi”, a transmis Negrescu.
Europarlamentarul român a subliniat că România a fost vizată în mod repetat de aceste atacuri
„România a fost vizată în mod repetat de dronele ruseşti care au încălcat spaţiul aerian al Uniunii Europene şi al NATO. Fragmente din acestea au căzut pe teritoriul nostru. Nu sunt incidente izolate. Aceste provocări afectează întreaga regiune a Mării Negre, dar şi ţări precum Danemarca, Polonia, Suedia, Republica Moldova, Letonia, Lituania sau Estonia. Ele fac parte dintr-o strategie mai amplă de destabilizare, care combină ameninţări fizice, atacuri cibernetice şi campanii de dezinformare menite să răspândească frica şi să slăbească solidaritatea europeană”.
Rezoluţia solicită măsuri concrete de reacţie
„Am cerut o reacţie comună, coordonată şi transparentă a UE şi a NATO, fără escaladarea conflictului, dar suficient de puternică pentru a descuraja Rusia. Statele afectate trebuie sprijinite prin investiţii în apărare, în capacităţi anti-dronă, în infrastructura critică de la Marea Neagră şi în securitatea cibernetică. Am solicitat ca Putin să plătească pentru efectele acestor acţiuni, inclusiv prin folosirea activelor ruseşti îngheţate pentru acoperirea costurilor de protecţie şi neutralizare. Europa trebuie să fie unită, puternică şi hotărâtă să respingă orice formă de agresiune”.
„Rezoluţia a fost adoptată cu 469 de voturi pentru, iar textul include 10 referinţe directe la România şi 4 la regiunea Mării Negre. Un semnal clar că Parlamentul European susţine România şi flancul estic”, a conchis Victor Negrescu.