„Parlamentul Ungariei doreşte să aibă un cuvânt de spus referitor la orice schemă de relocare pe care o aprobă UE. Schema privind cotele obligatorii (de imigranţi) a eşuat deja, nu are rost s-o forţezi. Problemele privind migraţia ţin exclusiv de competenţa naţională„, a spus Gergely Gulyas.
La începutul lunii noiembrie, Parlamentul European a aprobat un raport al Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE), despre care guvernul ungar consideră că prezintă o idee distorsionată privind solidaritatea în faţa migraţiei, întrucât cere solidaritate faţă de persoanele care intră ilegal pe teritoriul Uniunii Europene.
Partidul Fidesz consideră că gardul ridicat la graniţa cu Serbia reprezintă un exemplu de solidaritate la nivel de UE, pentru că a scutit ţările vest-europene de povara migraţiei.
Potrivit datelor prezentate de guvernul de la Budapesta, aproximativ 80.000 de imigranţi locuiesc în spaţiul balcanic, adăugându-se în mod constant grupuri de imigranţi care au fost blocaţi pe insulele greceşti. Totodată, mii de imigranţi au încercat în 2017 să treacă graniţa în Ungaria, cu destinaţia Europa de Vest.
Citeşte şi: Stat Islamic a revendicat un atentat comis la Bagdad, în urma căruia cel puţin 17 persoane au fost ucise
Citeşte şi: Viziunea lui Emmauel Macron privind revigorarea Europei, mai greu de realizat fără o Germanie „puternică”