Permisele de conducere emise în Marea Britanie ar putea să nu mai fie valabile în UE după Brexit

Comisia Europeană a anunţat că permisele de conducere emise în Marea Britanie ar putea să nu mai fie valabile în UE, în urma retragerii statului britanic din Blocul comunitar, informează site-ul publicaţiei The Telegraph şi al postului Sky News.

1735 afișări
Imaginea articolului Permisele de conducere emise în Marea Britanie ar putea să nu mai fie valabile în UE după Brexit

Permisele de conducere emise în Marea Britanie ar putea să nu mai fie valabile în UE după Brexit

În cazul în care cele două părţi nu vor putea ajunge la un acord privind transportul, recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere ar putea fi retrasă, ceea ce ar însemna că cetăţenii UE care călătoresc în Marea Britanie nu vor mai putea închiria maşini, sau obţine asigurări.

Potrivit site-ului publicaţiei Express, britanicii ar putea fi nevoiţi să deţină un permis internaţional de conducere (PIC).

Miercuri seară, Comisia Europeană a publicat documentul "Consecinţele retragerii Marii Britanii din UE".

Theresa May a început prezentarea poziţiei ţării sale privind relaţia cu Uniunea Europeană după Brexit, iar principalele subiecte care vor fi abordate sunt securitatea, transferul de putere la nivelul unor instituţii de stat, drepturile angajaţilor şi comerţul.

Marea Britanie speră că va încheia în luna martie un acord privind perioada de tranziţie post-Brexit şi că va ajunge la o înţelegere privind relaţiile comerciale pe termen lung până la finele acestui an.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici