Poporul ucrainean a primit cel mai important premiu al UE pentru drepturile omului

  • Poporul ucrainean a primit prin reprezentanţii acestuia cel mai important premiu al Uniunii Europene.
  • Premiul Saharov a fost acordat pentru rezistenţa ucrainenilor la războiul declanşat de Rusia.
187 afișări
Imaginea articolului Poporul ucrainean a primit cel mai important premiu al UE pentru drepturile omului

Premiul Saharov a fost acordat de UE în luna octombrie „poporului curajos al Ucrainei".

Miercuri, acesta a fost înmânat reprezentanţilor poporului. Iulia Pajevska, fondatoarea unităţii de evacuare medicală Angels of Taira, activistul pentru drepturile omului Oleksandra Matviichuk şi Ivan Fedorov, primarul oraşului ocupat Melitopol, au fost prezenţi pentru a primi premiul în cadrul unei ceremonii solemne desfăşurate miercuri la Strasbourg, în Franţa.

„Am fost martorii rezistenţei inspirate a unor cetăţeni obişnuiţi care au făcut sacrificiul suprem pentru a întârzia o coloană de tancuri, a unor cetăţeni în vârstă care s-au ridicat în picioare pentru a înfrunta trupele ruseşti având ca arme doar mândria. Au fost femei curajoase forţate să nască în staţiile de metrou subterane. Pentru aceşti oameni, mesajul Europei a fost clar. Suntem alături de Ucraina. Nu ne vom uita în altă parte", a declarat preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola.

Premiul UE, care poartă numele disidentului sovietic Andrei Saharov, a fost creat în 1988 pentru a onora persoanele sau grupurile care apără drepturile omului şi libertăţile fundamentale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici