Preşedintele interimar egiptean, hotărât să ducă "bătălia pentru securitate până la capăt"

Preşedintele interimar egiptean Adly Mansour a oferit asigurări joi că va purta "bătălia pentru securitate până la capăt", cu o zi înainte de noi manifestaţii ale susţinătorilor fostului şef al statului, Mohamed Morsi, destituit din funcţie de către armată.

82 afișări
Imaginea articolului Preşedintele interimar egiptean, hotărât să ducă "bătălia pentru securitate până la capăt"

Preşedintele interimar egiptean Adly Mansour (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Armata a avertizat persoanele care intenţionează să manifesteze vineri împotriva oricărui rusc de derivă spre violenţe.

"Suntem într-un moment decisiv al istoriei Egiptului, pe care unii vor să îl antreneze spre necunoscut", a declarat Adly într-o alocuţiune televizată. "Vom duce bătălia pentru securitate până la capăt. Vom apăra revoluţia", a promis el, referindu-se la revolta care l-a îndepărtat de la putere pe predecesorul lui Morsi, Hosni Mubarak, în 2011.

Mansour, un judecător care a depus jurământul pe 4 iulie, după o zi dela destituirea lui Morsi de către armată, a întins din nou mâna mişcării Fraţii Musulmani, din care provine fostul preşedinte islamist.

Însă el a promis o "justiţie de tranziţie", pe fondul unor îndemnuri la judecarea lui Morsi, care este deţinut de către armată, şi unui val de arestări în rândul susţinătorilor acestuia.

Dorinţa "de dreptate şi reconciliere" a noilor autorităţi "vizează pe toată lumea", a adăugat Mansour, care a pus în aplicare un plan de tranziţie politică şi l-a desemnat premier pe Hazem al-Beblawi, al cărui Guvern provizoriu a depus jurământul marţi.

Mişcarea Fraţii Musulmani a refuzat orice negociere cu Mansour şi a afirmat că va continua manifestaţiile reclamând revenirea lui Morsi în funcţia de preşedinte.

Ei au îndemnat la organizarea de noi proteste vineri, în timp ce grupări ale opozanţilor lui Morsi au anunţat, de asemenea, reuniuni.

Manifestaţii anterioare ale unor susţinători ai lui Morsi au condus la confruntări cu forţele de ordine şi s-au soldat cu aproximativ 100 de morţi, după destituirea acestuia la 3 iulie.

"Forţele armate avertizează împotriva oricărei derive de la exprimarea unor opinii paşnice şi recursului la violenţe", a anunţat armata joi, citată într-un comunicat postat pe pagina de Facebook.

"Oricine va recurge la violenţă în cadrul manifestaţiilor de vineri îşi va pune viaţa în pericol", a adăugat armata.

În afară de aceste manifestaţii cu grad de risc, puterea se confruntă cu o puternică deteriorare a securităţii în Peninsula Sinai (est), unde activează grupări radicale islamiste.

Agenţia Mena a anunţat, joi, că zece jihadişti au fost ucişi în regiune în ultimele două zile, într-o operaţiune a armatei împotriva unor combatanţi islamişti.

Patru poliţişti au fost ucişi într-o serie de atacuri, începând de miercuri, potrivit unor surse medicale şi în domeniul serviciilor de securitate. Alt poliţist a fost ucis joi seara de persoane înarmate, care au atacat un camion de poliţie care transporta apă.

Atacuri împotriva poliţiei, armatei şi unor civili s-au multiplicat începând de la 3 iulie în această regiune, cu populaţie majoritar beduină, care întreţine, de mult timp, relaţii dificile cu puterea centrală.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici