Prima ţară din Europa care legalizează cultivarea şi consumul de cannabis

  • Luxemburgul va deveni prima ţară din Europa care va legaliza cultivarea şi consumul de cannabis, anunţă CNN, care citează un comunicat al autorităţilor din ducat.
  • Conform noii legislaţii, cei cu vârsta de peste 18 ani din Luxemburg vor avea voie să consume cannabis şi să cultive până la patru plante în gospodărie.
5136 afișări
Imaginea articolului Prima ţară din Europa care legalizează cultivarea şi consumul de cannabis

Decizia de a legaliza consumul şi cultivarea va reduce drastic amenzile actuale pentru posesia acestui drog, care vor fi cuprinse între 29 şi 581 de euro pentru posesia a trei grame sau mai puţin, faţă de amenzile actuale de 291 şi 2.910 euro, transmit autorităţile. Cu toate acestea, consumul de cannabis în public va rămâne ilegal, transmite sursa citată.

Comercializarea seminţelor ar fi, de asemenea, permisă în conformitate cu noua legislaţie, fără nicio limită privind cantitatea sau nivelurile de tetrahidrocannabinol (THC), componenta psihoactivă a cannabisului.

Schimbarea de politică reprezintă o încercare a guvernului de a lua măsuri drastice împotriva infracţiunilor legate de droguri şi a comerţului cu droguri pe piaţa neagră. Miniştrii vor putea acum să reglementeze piaţa de cannabis, în prezent ilegală.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici