Procesul lui Dominique Strauss-Kahn : Poliţia şi procurorul s-au opus cererii lui Nafissatu Diallo, care a solicitat acces la dosarul procedurii penale şi la ancheta poliţiei

Procurorul şi poliţia din New York au contestat cererea avocaţilor lui Nafissatu Diallo, care vrea să aibă acces la dosarul procedurii penale şi al anchetei poliţiei, acestea vizându-l pe Dominique Strauss-Kahn, conform anunţului de luni a unor surse judiciare.

225 afișări
Imaginea articolului Procesul lui Dominique Strauss-Kahn : Poliţia şi procurorul s-au opus cererii lui Nafissatu Diallo, care a solicitat acces la dosarul procedurii penale şi la ancheta poliţiei

Dominique Strauss-Kahn (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Pentru pregătirea procesului civil, avocaţii cameristei care l-a acuzat pe DSK de agresiune sexuală, au cerut în luna mai să aibă acces la "totalitatea dosarului păstrat şi/sau întocmit de biroul procurorului" Cyrus Vance. Ei au mai cerut şi "întregul dosar al anchetei" poliţiei.

Părţile implicate au timp până pe 11 iunie pentru a răspunde.

Într-un memorandum făcut public luni, biroul procurorului s-a opus acestei cereri, considerând că procedura penală a fost abandonată pe 23 august 2011, şi că dosarul "a fost şi este închis". Potrivit acestui memorandum , Diallo nu poate să obţină redeschiderea acestuia.

Procurorul a susţinut şi că transmiterea dosarului către avocaţii femeii "ar încălca legea de secret" a marelui juriu (cameră populară de punere sub acuzaţie). El mai denunţă şi o "cerere prea mare", considerând că printre documentele din acest dosar sunt şi documente confidenţiale.

Poliţia a susţinut la rândul său că dosarul a fost deja închis.

Pe 1 mai, judecătorul Duglas McKeon, care ar trebui să hotărască. în ceea ce priveşte acest subiect, a refuzat să claseze o plângere civilă din partea lui Diallo împotriva lui DSK pentru agresiune sexuală. El a refuzat argumentul avocaţiilor lui Dominique Strauss-Kahn, conform căruia el beneficia de imunitate în momentul acela.

Procesul civil a intrat deja în faza premergătoare, care ar trebui să dureze cel puţin un an.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici