Proteste la Moscova: trei persoane au fost reţinute

Aproximativ o mie de oameni au protestat, duminică, la Moscova împotriva măsurilor luate de Guvernul rus privind extinderea controlului asupra mediului online, iar trei manifestanţi au fost reţinuţi, relatează France 24.

1031 afișări
Imaginea articolului Proteste la Moscova: trei persoane au fost reţinute

Proteste la Moscova: trei persoane au fost reţinute

Protestul, care s-a desfăşurat în condiţii legale, a fost organizat de partidul Parnas, aflat în opoziţie. Manifestanţii au avut pancarte inscripţionate cu mesajele ”Nu dictaturii, nu cenzurii” sau ”Jos cu statul poliţienesc”.

Potrivit Poliţiei, la protest au participat 800 de persoane, în fruntea cărora s-a aflat fostul prim-ministru Mihail Kasianov. Jurnaliştii străini aflaţi la Moscova au estimat că la protest au participat între o mie şi 1.500 de persoane.

OVD Info, site ce monitorizează arestările făcute de regimul de la Kremlin din rândurile activiştilor politici, a precizat că trei persoane au fost reţinute. Unul dintre cei reţinuţi ar fi împărţit materiale ce îl promovau pe liderul opoziţiei Alexei Navalnîi.

Pavel Rassudov, unul dintre protestatari, a declarat că restricţiile din mediul online au început încă din 2011.

”Autorităţile au realizat că internetul reprezintă un instrument de mobilizare, având capacitatea să adune oamenii pe strazi”, a adăugat Rassudov.

Liudmila Toporova, şi ea participantă la protestul de duminică, a afirmat că ”libertatea este cel mai preţios lucru în viaţă şi acesta este motivul pentru care sunt aici”.

În ultimii ani, autorităţile de la Moscova au impus tot mai multe restricţii în privinţa utilizării internetului, intensficând monitorizarea paginilor web şi a postărilor individuale. În plus, de la 1 ianuarie 2017 toţi furnizorii de internet au fost obligaţi să stocheze datele tuturor utilizatorilor şi să le furnizeze, la cerere, Guvernului.

O altă lege, votată vineri în forul legislativ de la Moscova, interzice utilizarea serviciului VPN şi a altor servicii de mesagerie rapidă precum Telegram.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici