- Home
- Externe
- AUSTIN, SUA, (15.05.2015, 21:54)
- Valentin Vidu - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Protestele ameninţă Guvernul fragil de la Chişinău, avertizează Stratfor
Protestele de sâmbătă şi duminică pot afecta stabilitatea Guvernului moldovean minoritar, iar în contextul în care ţara se confruntă cu o criză economică, o eventuală prăbuşire a Executivului poate încetini integrarea europeană a fostei republici sovietice, scrie vineri Stratfor pe site.
475 afișări
Protestele ameninţă Guvernul fragil de la Chişinău, avertizează Stratfor (Imagine: Radu Stefan/Mediafax Foto)
În pofida faptului că din Guvern fac parte două partide prooccidentale - Partidul Democrat (PDM) şi Partidul Liberal-Democrat (PLDM) -, Executivul minoritar îşi poate promova legislaţia în Parlament doar cu susţinerea comuniştilor proruşi (PCRM), în urma alegerilor legislative de la 30 noiembrie.
În plus, ţara se confruntă cu provocări economice semnificative, în contextul în care economia sa este strâns legată de Rusia, mai ales prin banii trimişi de moldovenii aflaţi la muncă. Fluctuaţiile rublei au condus la o slăbire a leului moldovenesc, iar embargoul impus de ruşi i-a afectat pe agricultori, care au încercat să găsească pieţe alternative de export.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Prințul Harry se va întoarce în Marea Britanie luna viitoare. Care este motivul vizitei ducelui de Sussex
-
Delegaţie Hamas, aşteptată luni la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Gaza
-
Biden a discutat duminică cu Netanyahu
-
Prinţul Paul al României prins în Malta. Proceduri de extrădare în curs
Preşedintele Parlamentului Adrian Candu a publicat la începutul lui mai un raport despre "dispariţia" sumei de un miliard de dolari din trei bănci moldoveneşti, exacerbând nemilţumirea moldovenilor. Raportul, comandat de către Banca centrală firmei americane Kroll, reprezenta o etapă confidenţială în primele faze ale anchetei, însă mai multe grupuri de opoziţie au profitat şi au organizat demonstraţii ample împotriva corupţiei. Zeci de mii de persoane au răspuns apelului, pe 3 mai, cerând Guvernului paşi în lupta împotriva corupţiei şi demiterea unor oficiali.
Principala forţă din spatele protestelor a fost Platforma Civică pentru Demnitate şi Adevăr, înfiinţată recent şi finanţată de Viorel şi Victor Topa, doi oameni de afaceri "exilaţi", aflaţi în conflict cu vicepreşedintele PDM Vladimir Plahotniuc. Protestatarii au dat Guvernului termen două săptămâni să demită vinovaţii şi să treacă la fapte cu privire la dispariţia miliardului de dolari. Ei au anunţat o grevă şi, în cazul în care puterea nu le îndeplineşte revendicările, o acţiune de protest după 17 mai.
Tineretul Moldovean, un grup care militează pentru unirea Republicii Moldova cu România, se foloseşte de asemenea de scandalul bancar pentru a atrage oponenţii Guvernului. Grupul plănuieşte o acţiune de protest sâmbătă, la Chişinău, la care ar urma să participe şi membri ai Platformei.
În pofida plasării sub arest la domiciliu a omului de afaceri Ilan Shor, suspectat în cazul dispariţiei miliardului, moldovenii sunt îngrijoraţi în continuare de modul în care Guvernul abordează cazul. În contextul nemulţumirilor de natură politică şi economică, aceste proteste pot destabiliza "semnificativ" Executivul, scrie Stratfor, care nu exclude prăbuşirea acestuia. Guvernul a dat deja semne că este îngrijorat de impactul protestelor, expulzându-l şi interzicându-i intrarea în ţară liderului grupului Acţiunea 2012 George Simion, care susţine unificarea Republicii Moldova cu România.
De asemenea, în contextul alegerilor locale din iunie, nemulţumirile şi tulburările provocate de scandaluri de corupţie ar putea afecta partidele prooccidentale şi favoriza partidele proruse, apreciză Stratfor.
Slăbirea sau un eventual colaps al Guvernului moldovean înainte de Summitul Parteneriatului Estic prevăzut la Riga în perioada 19-20 reprezintă totodată un semnal, pentru Uniunea Europeană, potrivit căruia procesul deja dificil al integrării europene poate încetini sau chiar se poate inversa, apreciază Stratfor.
Interdicţia impusă cetăţeanului român Simion urmează să complice relaţiile dintre Chişinău şi Bucureşti, principalul său aliat în cadrul UE, consideră agenţia americană de analiză, adăugând că tulburările sociale şi disensiunile din cadrul Executivului moldovean consolidează obiectivului Kremlinului de a bloca integrarea Republicii Moldova în UE şi NATO.
Prin aşezarea sa geografică între Ucraina şi România şi prin conflictul îngheţat din regiunea separatistă moldoveană prorusă Transnistria, Republica Moldova reprezintă un partener strategic pentru Occident, însă nemulţumirea generalizată şi protestele vor slăbi poziţia ţării şi-i vor submina planurile de integrare occidentală, subliniază Stratfor.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Are Europa nevoie de arme nucleare? Macron e gata „să deschidă o dezbatere” privind apărarea solului european
Citește pe www.zf.ro: Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe