Putin are de două ori mai mulţi susţinători decât Medvedev

Numărul ruşilor care îl susţin pe premierul Vladimir Putin este de două ori mai mare decât al celor care îl sprijină pe preşedintele Dmitri Medvedev, în cazul în care cei doi lideri ar candida la alegerile prezidenţiale din 2012, potrivit unui sondaj al centrului Levada publicat luni.

27 afişări
Imaginea articolului Putin are de două ori mai mulţi susţinători decât Medvedev

Putin are de două ori mai mulţi susţinători decât Medvedev (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Putin ar primi voturile a 30 la sută dintre alegători în cadrul alegerilor prezidenţiale prevăzute pentru primăvara lui 2012, faţă de 14 la sută câţi ar vota pentru preşedintele în exerciţiu, conform studiului realizat săptămâna trecută de acest institut independent.

Conform sondajului, 21 la sută ar fi mulţumiţi cu oricare dintre cei doi lideri, în timp ce 19 la sută îi resping pe ambii.

Medvedev, ales în 2008 cu sprijinul preşedintelui de atunci, Vladimir Putin, primeşte înainte de toate sprijinul tinerilor între 18 şi 24 de ani, conform studiului realizat pe un eşantion de 1.600 de persoane în 45 de regiuni ale Rusiei.

Vladimir Putin, care nu a mai putut candida la prezidenţialele din martie 2008 după două mandate consecutive (2000-2008), este mai apreciat de femei, persoanele mai în vârstă şi locuitorii marilor oraşe.

Preşedintele rus şi mentorul său întreţin de mai multe luni ambiguitatea privind proiectele lor în vederea alegerilor prezidenţiale, în timp ce majoritatea analiştilor sunt aproape siguri că Vladimir Putin va candida şi va câştiga fără probleme scrutinul.

În opinia a trei sferturi dintre ruşi, Dmitri Medvedev continuă politica predecesorului său, în timp ce 44 la sută cred că "acţionează sub controlul lui Putin", conform unui alt sondaj publicat la sfârşitul lui mai.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici