Putin: Susțin programul nuclear al Iranului
„[n.r. Aceasta include] chestiuni legate de programul nuclear iranian. Știți poziția noastră: susținem Iranul la Națiunile Unite”, a spus Putin în timpul unei întâlniri cu președintele iranian Masoud Pezeshkian, notează Baha.
Vorbind mai departe despre relațiile bilaterale, Putin a menționat că schimburile comerciale dintre Rusia și Iran au crescut cu 8% în 2025, după ce anterior crescuseră cu 13% în 2024. El a adăugat că cele două țări discută în prezent posibila cooperare în sectoarele gazelor și energiei electrice.
Putin îi face în ciudă lui Trump?
Președintele rus și-a exprimat solidaritatea cu omologul său venezuelean Nicolas Maduro într-o convorbire telefonică de joi, reafirmându-și sprijinul pentru politicile lui Maduro, potrivit Kremlinului.
„Șefii de stat au făcut schimb de opinii cu privire la dezvoltarea în continuare a relațiilor de prietenie ruso-venezuelane în conformitate cu acordul de parteneriat strategic și cooperare, care a intrat în vigoare în noiembrie 2025”, a declarat biroul de presă al Kremlinului, adăugând că cei doi lideri și-au confirmat angajamentul față de „implementarea consecventă a proiectelor comune în domeniile comercial, economic, energetic, financiar, cultural, umanitar și alte domenii”.
Sprijinul lui Putin pentru Maduro vine pe fondul tensiunilor crescânde dintre țara sud-americană și Statele Unite, după ce președintele american Donald Trump a confirmat că țara sa a confiscat un petrolier de mare tonaj în apropierea coastei Venezuelei, în urma amenințărilor sale că Washingtonul ar putea desfășura forțe terestre în Venezuela.