„Problema privind aderarea (Republicii) Moldova la NATO nu se află pe agenda actuală, iar speculaţiile pe această temă sunt politizate”, a precizat el.
El a remarcat totodată că Alianţa este „benefică şi avantajoasă pentru Moldova dacă luăm în considerare noile nevoi în domeniul securităţii naţionale”, a explicat el. „NATO se transformă într-o structură de cooperare pentru a asigura securitatea colectivă”.
Marinuţă şi-a exprimat convingerea că „în prezent, securitatea oricărui stat poate fi asigurată numai prin cooperare întrucât… actualele ameninţări nu permit garantarea unilaterală a securităţii”.
Potrivit oficialului, cooperarea între republica Moldova şi NATO se bazează pe principiile Parteneriatului Individual al Planului de Acţiuni adoptat de fostul Guvern. Acest plan presupune reformarea sistemului naţional de apărare şi al securităţii printr-o mai bună instruire a personalului şi participarea la misiuni de menţinere a păcii.
Marinuţă pledează pentru participarea militarilor moldoveni la misiunile internaţionale de pace sub egida ONU, a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi a altor organizaţii conform legislaţiei.