R. Moldova va primi 262 de milioane de dolari din partea SUA

R. Moldova va primi un grant din partea Statelor Unite în valoare de 262 de milioane de dolari prin intermediul Programului Compact, fondurile fiind utilizate pentru reabilitarea infrastructurii, dezvoltarea agriculturii şi achiziţionarea de sisteme de irigare, scrie Moldpres în pagina online.

19 afișări
Imaginea articolului R. Moldova va primi 262 de milioane de dolari din partea SUA

R. Moldova va primi 262 de milioane de dolari din partea SUA (Imagine: Lucian Stănescu/Mediafax Foto)

Premierul moldovean Vlad Filat a anunţat miercuri în cadrul şedinţei de Guvern că trebuie luate toate măsurile ca acordul final să fie semnat până la sfârşitul anului.

Potrivit premierului, implementarea acordului va începe după semnarea acestuia. Drumurile care vor fi reparate din această asistenţă nerambursabilă urmează să fie stabilite ulterior, a precizat Filat.

Programul Provocările Mileniului a fost lansat în 2004 de Congresul Statelor Unite, la iniţiativa preşedintelui George W. Bush, şi prevede acordarea de ajutor financiar sub formă de investiţii nerambursabile statelor cu venituri reduse pe cap de locuitor în vederea dezvoltării economice.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici