Palatul regal al Norvegiei a anunțat că regele Harald a fost internat la Spitalul Național luni după-amiază, conform The Independent.
„Regele a fost tratat cu cortizon pentru anemia hemolitică, o boală a sângelui, în ultimele săptămâni”, a precizat palatul într-un comunicat.
„Aceasta a dus la acumularea de lichide în organism, care necesită tratament în spital”, se mai arată în comunicat.
Declarația palatului a subliniat că regele este în concediu medical două săptămân.
„Alteța Sa Regală, prințul moștenitor, este regent în această perioadă”, se arată în comunicat. Este vorba despre fiul lui Harald, Haakon.
Regele Norvegiei a fost internat și ieșit din spital de mai multe ori în ultimii ani.
În februarie, a fost internat într-un spital din Insulele Canare, în timpul unei vacanțe de iarnă. La momentul respectiv, a fost tratat pentru o infecție a pielii.
Acum doi ani, regele s-a îmbolnăvit în timpul unei vacanțe private cu regina în Malaezia. Atunci, a primit acolo un stimulator cardiac temporar. Harald s-a întors la bordul unui avion medical în Norvegia, unde i s-a montat un stimulator cardiac permanent.
Cel mai bătrân monarh în viaţă din Europa a exclus abdicarea la momentul respectiv. Regele a precizat că jurământul său ca rege este pe viaţă.