Rusia acuză SUA şi aliaţii din NATO că generează riscuri privind un conflict militar direct

Statele Unite şi aliaţii din cadrul NATO generează riscuri privind un conflict militar direct cu Rusia, a avertizat, vineri, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în contextul în care partenerii occidentali au anunţat menţinerea asistenţei pentru Ucraina.

1022 afișări
Imaginea articolului Rusia acuză SUA şi aliaţii din NATO că generează riscuri privind un conflict militar direct

Sursa foto: AP / Mediafax Foto

"Ministrul de Externe Lavrov: Statele Unite şi sateliţii din cadrul NATO creează riscuri privind o confruntare directă cu Rusia, iar această situaţie generează consecinţe catastrofale", anunţă Ambasada Rusiei din Marea Britanie, într-un mesaj transmis prin Twitter, conform cotidianului Le Monde şi postului CNBC.

Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, a declarat că a avut o discuţie tensionată cu Serghei Lavrov la Forumul pe teme de securitate al Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), aflat în curs la Jakarta, în Indonezia. "Lavrov mi-a răspuns într-un mod foarte agresiv şi mi-a explicat punctul său de vedere, afirmând că este un complot al Occidentului şi că războiul va continua", a afirmat Borrell.

Prezent la reuniune, secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, a declarat că Serghei Lavrov a prezentat o viziune "negativă" asupra situaţiei. "Intervenţia sa nu a fost nici constructivă, nici productivă, a avut o prezentare şi o agendă total negative", a afirmat Blinken.

Tensiunile intervin în contextul în care statele din cadrul NATO au reafirmat, cu ocazia summitului din Lituania, susţinerea militară pentru Ucraina, fără însă a stabili un termen clar de aderare. Alianţa Nord-Atlantică a stabilit, în principiu, că Ucraina va putea deveni membră la un moment dat, precizând însă că aderarea se va produce după încheierea războiului cu Rusia, când toate statele aliate vor fi de acord şi când Kievul va îndeplini criteriile politice şi militare. Grupul naţiunilor puternic industrializate (G7) a anunţat, în contextul summitului NATO, acţiuni pentru susţinerea Ucrainei la nivel militar şi financiar, precum şi negocieri în sensul unor "angajamente de securitate" pe termen lung.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a reafirmat că Ucraina va deveni membră a NATO la un moment dat. "Întrebarea nu este dacă Ucraina va adera sau nu la NATO, ci când va putea adera. Vor adera la NATO", a declarat Biden joi, într-un discurs rostit în Finlanda.

În replică, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a afirmat joi că perspectivele integrării Ucrainei în NATO generează noi tensiuni. "Aceste perspective creează noi tensiuni pe scena mondială", a declarat Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin a precizat că nu se opune oferirii de garanţii de securitate Ucrainei de către Occident, subliniind însă că nu va accepta "angajamente care ar fi în detrimentul securităţii Rusiei". Vladimir Putin a atras atenţia că furnizarea de armament suplimentar Ucrainei are doar efectul "înrăutăţirii situaţiei". Armata rusă va fi nevoită să utilizeze armament "similar" dacă Statele Unite furnizează bombe cu fragmentare Ucrainei, a declarat marţi ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, deşi Washingtonul a acuzat trupele ruse că folosesc deja muniţie de acest tip. Ucraina a anunţat că a început să primească muniţie cu fragmentare din Statele Unite. Conform grupului Human Rights Watch (HRW), atât forţele militare ruse, cât şi cele ucrainene utilizează deja armament cu submuniţie.

Rusia a condamnat vehement şi decizia Franţei de a furniza Ucrainei rachete de croazieră SCALP, cu rază mai lungă de acţiune. "Este o eroare care va genera consecinţe pentru partea ucraineană şi care ne va forţa să trecem la acţiuni de ripostă", a avertizat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici