Şapte persoane, rănite în urma unei explozii de gaze într-un campus în apropiere de New York

Şapte persoane, inclusiv doi studenţi, au fost rănite marţi de o explozie aparent accidentală, provocată de gaze naturale, în campusul Universităţii Nyack, la nord de New York, a anunţat poliţia.

128 afişări
Imaginea articolului Şapte persoane, rănite în urma unei explozii de gaze într-un campus în apropiere de New York

Şapte persoane, rănite în urma unei explozii de gaze naturale în apropiere de New York (Imagine: Shutterstock)

"Au fost rănite şapte persoane. Toate sunt rănite uşor. Răniţii au fost transferaţi la spital", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei.

Cauza exploziei era necunoscută, în continuare, dar ar fi existat "o problemă cu o conductă de gaze naturale", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Potrivit universităţii, explozia s-aprodus la ora 16.45 GMT (19.45, ora României) "într-o clădire din sectorul comercial" în campus, în Rockland County, şi nu a produs vreun incendiu. "Cinci salariaţi şi doi studenţi adulţi se aflau în clădire în momentul acela", a precizat aceeaşi sursă.

Universitatea, fondată în 1882, este o instituţie privată creştină.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici