Scandalul folosirii e-mailului personal aduce în prim-plan probleme mai vechi ale familiei Clinton

Hillary Rodham Clinton înfruntă o nouă serie de întrebări despre etică şi transparenţă, similare celor care au urmărit-o decenii întregi atât pe ea cât şi pe fostul preşedinte Bill Clinton, soţul ei, relatează Associated Press.

170 afișări
Imaginea articolului Scandalul folosirii e-mailului personal aduce în prim-plan probleme mai vechi ale familiei Clinton

Scandalul folosirii e-mailului personal aduce în prim-plan probleme mai vechi ale familiei Clinton (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Dezvăluirea potrivit căreia Hillary Clinton şi-a folosit contul de e-mail personal pe când era secretar de Stat, în perioada 2009-2013, a fost făcută în pragul anunţului probabil al celei de a doua candidaturi la preşedinţia Statelor Unite. Însă, alături de informaţii recente despre acţiuni ale fundaţiei familiei de colectare de fonduri de la guverne străine în perioada în care era şefa diplomaţiei americane, dezvăluirea de marţi a dat apă la moară celor care-i acuză pe Clintoni că-şi fac singuri regulile după care joacă.

"Oare ea crede că a conduce înseamnă să acţionezi în afara legii?", acuză Carly Fiorina, o fostă directoare în domeniul IT care se gândeşte să candideze din partea republicanilor în alegerile prezidenţiale din 2016. "Oare crede că leadershipul este posibil fără transparenţă?", insistă ea.

Clinton nu a abordat noua problemă în discursul pe care l-a susţinut marţi seara, la gala care a marcat 30 de ani de la crearea EMILY's List, un comitet politic de acţiune care promovează alegerea femeilor democrate care susţin dreptul la avort.

Asistenţii ei au contestat rapid ideea potrivit căreia ar exista ceva ilegal sau nepotrivit în folosirea e-mailului personal în activitatea guvernamentală, subliniind că nu este primul secretar de Stat care a făcut acest lucru. În paralel, susţinătorii săi au lăudat activitatea Fundaţiei Clinton, insistând că dezvăluirea donatorilor nu este obligatorie, dar că organizaţie face acest lucru.

Cu toate acestea, este greu ca explicaţiile complicate oferite de familia Clinton ca răspuns la acuzaţii să concureze cu simplitatea percepţiei politice, comentează AP.

Bill Clinton, care s-a ridicat la putere din statul Arkansas, a fost suspectat, în timpul celor două mandate consecutive la Casa Albă (1993-2001), de relaţii de afaceri îndoielnice şi practici etice controversate, care au culminat, în 1998, cu o procedură de destituire (impeachment) pentru sperjur şi obstrucţionarea justiţiei. Hillary a fost prinsă în unele dintre ele, inclusiv în ancheta Whitewater asupra investiţiilor imobiliare ale cuplului.

Reprezentanţi ai Fundaţiei Clinton au recunoscut recent un caz în care nu au cerut aprobarea Departamentului de Stat pentru a primi donaţia din partea unui guvern străin, conform legisaţiei.

În ceea ce priveşte noua problemă cu care se confruntă, fosta şefă a diplomaţiei a furnizat anul trecut Departamentului de Stat e-mailurile personale care i-au fost cerute, dar numai ea şi membri importanţi din personalul său ştiu dacă le-a predat pe toate, comentează AP.

"Preşedinţia înseamnă, în ultimă instanţă, încredere, iar având în vedere această ultimă serie de scăpări etice care au ieşit la iveală sau deceniile de secretomanie care i-au înconjurat pe Clintoni, este clar că Hillary Clinton este o persoană care are extrem de multe de ascuns", a apreciat Reince Priebus, preşedintele Comitetului Naţional Republican.

Clinton a furnizat e-mailurile Departamentului de Stat după ce acesta a cerut, anul trecut, mai multor foşti secretari - Madeleine Albright, Colin Powell şi Condoleezza Rice - documentele necesar să fie arhivate, a declarat Marie Harf, o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei americane.

Harf a spus că Departamentul a primit deja "vasta majoritate" a e-mailurilor lui Clinton, trimise sau primite de angajaţi care folosesc adrese oficiale. Însă nicio informaţie clasificată nu a fost trimisă sau primită pe adrese de e-mail, a subliniat ea.

"La fel ca alţi secretari de Stat dinaintea sa, ea şi-a folosit contul de e-mail personal pentru a comunica cu alţi oficiali din cadrul Departamentului", a declarat Nick Merrill, un purtător de cuvânt al lui Clinton. "În probleme ce ţin de Guvern, ea le-a trimis e-mailuri în conturile de la Departament, pentru a fi înregistrate oficial", a adăugat el.

Surse care cunosc adresa privată de e-mail a lui Clinton au declarat pentru AP că aceasta era cunoscută de aproximativ 100 de persoane, dar nu era larg distribuită în cadrul Departamentului. Clinton a folosit o adresă personală de e-mail şi când era senatoare (2001-2009), însă nu există obligaţia arhivării e-mailurilor şi altor documente private ale senatorilor. Aceste surse au solicitat protecţia anonimatului, deoarece nu au fost autorizate să discute subiectul în mod public.

Dezvăluirea cu privire la folosirea e-mailului a fost făcută de ziarul The New York Times (NYT) şi a pus Casa Albă în poziţia delicată de a-şi apăra bilanţul în domeniul transparenţei şi sş susţină totodată familia Clinton.

Un purtător de cuvânt al preşedinţiei, Josh Earnest, a precizat că ghidul administraţiei pentru angajaţii agenţiilor guvernamentale specifică faptul că aceştia "ar trebui să folosească adresele oficiale de e-mail atunci când desfăşoară activităţi oficiale". Însă el a evitat în mod repetat să răspundă atunci când a fost întrebat dacă Clinton a încălcat vreo lege pentru că nu a folosit contul de e-mail oficial, această corespondenţă fiind necesar să fie arhivată potrivit Federal Records Act.

Earnest nu a dorit să spună nici dacă preşedintele Barack Obama, care este un utilizator împătimit de Blackberry şi iPad, a corespondat prin e-mail cu Clinton, fără să excludă posibilitatea ca alţii de la Casa Albă să fi făcut acest lucru.

Consilierii lui Clinton insistă asupra faptului că ea a învăţat lecţia şi că este hotărâtă să efectueze o campanie "disciplinată" care să-i reflecte competenţa pentru postul de preşedinte. Însă acest lucru a fost afectat de dorinţa ei de a-şi amâna anunţarea candidaturii cel puţin până în primăvară, ceea ce presupune să recurgă la un personal redus, care se trezeşte în defensivă şi depunând eforturi să răspundă criticilor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici