SUA şi Marea Britanie vor tăia accesul companiilor ruseşti la dolari şi lire sterline dacă Putin decide să invadeze Ucraina

Statele Unite şi Marea Britanie vor încerca să taie accesul companiilor ruseşti la dolari americani şi lire sterline dacă Kremlinul va ordona o invazie în Ucraina, a declarat premierul britanic Boris Johnson.

3606 afișări
Imaginea articolului SUA şi Marea Britanie vor tăia accesul companiilor ruseşti la dolari şi lire sterline dacă Putin decide să invadeze Ucraina

"Planul pe care îl vedem este pentru ceva care ar putea fi cu adevărat cel mai mare război din Europa din 1945 încoace, doar în ceea ce priveşte amploarea", a spus Boris Johnson.

Johnson a spus că sancţiunile impuse Rusiei în cazul unei invazii ar merge mult mai departe decât s-a sugerat anterior în public.

El a spus că Regatul Unit şi Statele Unite vor opri companiile ruseşti "să facă comerţ în lire şi dolari", o măsură despre care a spus că ar "lovi foarte, foarte tare" prin impactul său, potrivit Reuters.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici