VIDEO  Super-bombarderul nuclear B-21 Raider, ridicat de la sol pentru prima dată. Ce intenţii au americanii

Zbor de probă pentru avionul de luptă al Forţelor Aeriene ale SUA.

6029 afișări
Imaginea articolului Super-bombarderul nuclear B-21 Raider, ridicat de la sol pentru prima dată. Ce intenţii au americanii

Super-bombarderul nuclear B-21 Raider, ridicat de la sol pentru prima dată de SUA

Primul zbor de probă pentru B-21 Raider, noul bombardier nuclear al Forţelor Aeriene ale SUA. Aeronava a zburat din Northrop Grumman Palmdale, California.

Forţele aeriene americane intenţionează să construiască 100 de avioane de război folosind materiale şi tehnologii avansate, pentru a le face mai rezistente într-un posibil conflict viitor.

„B-21 Raider este supus unor teste de zbor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Forţelor Aeriene, Ann Stefanek.

Aceste teste, a continuat Stefanek, „sunt un pas fundamental în campania de asigurare a capacităţilor de atac”, chiar şi la „rază lungă”, cu scopul de a „descuraja agresiunea şi atacurile strategice împotriva Statelor Unite, aliaţilor şi partenerilor”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
sua,
b-21,
raider

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici