Talibanii acuză Pakistanul că a permis dronelor americane să-i folosească spaţiul aerian pentru a lansa atacuri

  • Ministrul interimar al apărării din Afganistan acuză Pakistanul pentru că le-au permis Statelor Unite să le utilizeze spaţiul aerian
  • SUA a lansat un atac cu drone în care l-au ucis la Kabul pe liderul Al Qaeda, Ayman al-Zawahiri
  • Principalul partener economic al Afganistanului se disculpă şi neagă implicarea
3460 afișări
Imaginea articolului Talibanii acuză Pakistanul că a permis dronelor americane să-i folosească spaţiul aerian pentru a lansa atacuri

Sursa foto: Profimedia

La aproape o lună de când Statele Unite l-au ucis pe liderul Al Qaeda, Ayman al-Zawahiri, la Kabul într-un atac cu drone, ministrul interimar al apărării din Afganistan solicită Pakistanului să nu se amestece în problemele interne ale ţării sale.

„Conform informaţiilor noastre, dronele au intrat în Afganistan din Pakistan şi dacă au procedat acum astfel, vor folosi în viitor spaţiul aerian al Pakistanului pentru a lansa noi atacuri. Cerem Pakistanului să nu mai folosească spaţiul său aerian împotriva noastră”, a declarat Ministrul afgan interimar al Apărării, mullahul Mohammad Yaqoob.

Autorităţile pakistaneze au negat anterior implicarea sau cunoştinţele avansate despre o lovitură cu drone pe care Statele Unite au declarat că l-au efectuat la Kabul în iulie şi care a ucis liderul Al Qaeda Ayman al-Zawahiri.

Ministrul pakistanez de externe Bilawal Bhutto-Zardari a declarat că a făcut verificări după atacul aerian şi i s-a transmis că spaţiul aerian pakistanez nu a fost folosit. Bhutto-Zardari susţine că va verifica din nou dacă acuzaţiile sunt fondate, cu toate că se aşteptă ca poziţia SUA să fie aceeaşi.

„Regimul afgan a promis nu numai propriului popor, ci şi comunităţii internaţionale că nu va permite ca solul lor să fie folosit pentru terorişti”, a conchis Bhutto-Zardari.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici