Trei presupuşi terorişti care au legături cu Anis Amri, arestaţi în Tunisia

Trei presupuşi terorişti care au legături cu suspectul tunisian al atentatului de la Berlin, Anis Amri, au fost arestaţi vineri, a anunţat Ministerul tunisian de Interne, citat de site-ul cotidianului Le Figaro.

699 afișări
Imaginea articolului Trei presupuşi terorişti care au legături cu Anis Amri, arestaţi în Tunisia

Trei presupuşi terorişti care au legături cu Anis Amri, arestaţi în Tunisia (Imagine: Arhiva Foto Mediafax)

Trei presupuşi terorişti care au legături cu suspectul tunisian al atentatului de la Berlin, Anis Amri, au fost arestaţi vineri, a anunţat Ministerul tunisian de Interne, citat de site-ul cotidianului Le Figaro.

Potrivit unui comunicat, cei trei suspecţi, printre care se numără şi nepotul lui Anis Amri, sunt membrii "unei celule teroriste (...) care are legătură cu Anis Amri, cel care a comis atacul de la Berlin" şi care a fost împuşcat mortal în oraşul italian Milano.

"Nepotul a mărturisit că se afla în contact cu unchiul său prin intermediul aplicaţiei criptate Telegram pentru a evita să fie supravegheaţi de poliţie", a mai comunicat ministerul, adăugând că acesta a jurat credinţă Stat Islamic într-o înregistrare video trimisă lui Anis Amri.

Nepotul, prezentat ca fiind fiul surorii lui Anis, a mai mărturisit că acesta din urmă i-ar fi "trimis sume de bani" prin poştă folosind o identitate falsă pentru a-l ajuta să ajungă în Germania pentru a i se alătura.

Nepotul a mai afirmat că unchiul său era "emirul" unui grup terorist din Germania şi cunoscut ca fiind brigada Abou al-Walaa.

Cele trei persoane arestate au vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, iar "celula teroristă" de care aparţin este activă între oraşul Fouchana din sudul Tunisiei şi Oueslatia, oraşul familiei Amri din centrul ţării, a mai precizat ministerul.

Anis Amri, autorul atacului cu camion de la Berlin soldat cu 12 morţi, a jurat credinţă reţelei teroriste Stat Islamic într-o înregistrare video difuzată vineri de agenţia de propagandă a organizaţiei.

În înregistrare apare tunisianul Anis Amri, principalul suspect al atacului care a fost împuşcat mortal vineri dimineaţă de poliţia italiană, jurând credinţă liderului Stat Islamic, Abou Bakr al-Baghdadi. Bărbatul, care stă în picioare îmbrăcat cu o haină pe ceea ce pare a fi un pod peste un râu, vorbeşte în faţa camerei. El şi-a exprimat intenţia de a-i răzbuna pe musulmanii care sunt victime ale raidurilor aeriene şi face apel la atacarea "cruciaţilor". Data şi locul înregistrării, care durează aproximativ trei minute, nu sunt menţionate.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici