Turcia se retrage din convenţia de la Istanbul. Femeile au ieşit în stradă să protesteze

  • Erdogan a retras Turcia de Convenţia de la Istanbul, semnată în 2011
  • Convenţia obligă statele semnatare să combată toate formele de violenţă contra femeilor
  • Protestele femeilor din Turcia nu l-au convis pe Erdogan să nu părăsească Convenţia
  • Politologii spun că decizia lui Erdogan a fost una populistă
  • Convenţia de la Istanbul a fost adoptată în 2011 de 45 de state şi Uniunea Europeană
3842 afișări
Imaginea articolului Turcia se retrage din convenţia de la Istanbul. Femeile au ieşit în stradă să protesteze

Sursa foto: profimedia

Mii de femei au protestat în Piaţa TaKsim din Istanbul, faţă de decizia preşedintelui Erdogan de a retrage. Turcia din tratatul de combatere a violenţei contra femeilor. 
 
Nu a fost prima oară când au făcut asta, iar de această dată nimic nu îl mai poate îndupleca pe Erdogan. 
 
Decizia a intrat în vigoare la miezul nopţii şi vine în contextul în care numărul cazurilor de femini-cid din Turcia creşte în fiecare an. Dar Erdogan spune că tratatul sub-minează valorile tradiţioanle şi normalizează homo-sexualitatea.
 
Amnesty International transmite că tratatul duce Turcia cu zece ani în urmă. 
 
RECEP TAYYP ERDOGAN, preşedintele Turciei: Unele grupuri încearcă să prezinte retragerea noastră oficială din Convenţia de la Istanbul pe 1 iulie ca pe un pas în spate. La fel cum lupta noastră cu violenţa împotriva femeilor nu a început cu Convenţia de la Istanbul, nu se va termina cu retragerea noastră.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici