UE a anunţat că va continua să sprijine Ucraina

Rusia a fost avertizată să nu conteze pe „uzura” ţărilor europene care sprijină Ucraina, în timpul întîlnirii de la Kiev a miniştrilor de externe ai UE.

138 afișări
Imaginea articolului UE a anunţat că va continua să sprijine Ucraina

UE a anunţat că va continua să sprijine Ucraina

Întâlnirea miniştrilor UE are loc, în premieră, în afara blocului comunitar şi se desfăşoară la doar o zi după ce suplimentarea finanţării militare pentru Ucraina a fost lăsată în afara unui acord bugetar american.

Şeful politicii externe a UE, Josep Borrell, a descris războiul din Ucraina drept o „criză existenţială”".

„Poate că nu se vede aşa pentru toată lumea, dar pentru noi, europenii, permiteţi-mi să o repet: este o ameninţare existenţială. Şi de aceea trebuie să vă sprijinim în continuare şi să discutăm cu aliaţii şi prietenii noştri americani pentru ca aceştia să vă sprijine în continuare”, a declarat luni Borrell.

În plus, ministrul francez de externe, Catherine Colonna, a descris întâlnirea de luni ca o „demonstraţie a sprijinului nostru hotărât şi de durată pentru Ucraina, până când va câştiga”".

„Este, de asemenea, un mesaj pentru Rusia că nu ar trebui să conteze pe oboseala noastră. Vom fi acolo mult timp”, a precizat Catherine Colonna.

UE a anunţat deja mai mult de 70 de miliarde de euro pentru asistenţa militară şi civilă în Ucraina. Ajutorul urmează să fie distribuit în următorii ani.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici