Ultimul mesaj trimis de o mamă bolnavă de COVID-19 fiului ei: "Mor"

Fiul unei femei de 75 de ani din Bergamo, unul dintre oraşele cele mai grav lovite de noul coronavirus, a povestit ultimele momente ale mamei sale care i-a scris pe WhatsApp că va muri.

27288 afișări
Imaginea articolului Ultimul mesaj trimis de o mamă bolnavă de COVID-19 fiului ei: "Mor"

Ultimul mesaj trimis de o mamă bolnavă de COVID-19 fiului ei. Foto: Notizie.it

„Mama mea, Annalisa, avea 75 de ani, dar în afară de unele probleme de cataractă, starea ei de sănătate era bună”, a povestit Nicola într-un interviu, citat de Notizie.it.

„În jurul datei de 4 martie a început să aibă febră şi dureri musculare foarte severe. Am făcut totul, am sunat la 112, am vorbit cu medicul de familie, dar toată lumea a spus să stea acasă, este o gripă normală, iar doctorul i-a prescris un antibiotic”, mai spune bărbatul.

Ulterior, având în vedere că febra nu a scăzut şi numărul cazurilor în zona Bergamo a crescut din ce în ce mai mult, familia a decis să o ducă la spital.

„Pe 9 martie tatăl meu a dus-o la spital, în Ponte San Pietro. Au pus-o pe o targă în camera de gardă şi a durat o zi până a fost văzută de un medic. Totul era un haos general. Au testat-o după o zi, iar rezultatele au venit după trei zile.

Când rezultatele s-au dovedit a fi pozitive, au început să îi administreze medicamente împotriva COVID-19. Părea să fie sub control. Nu avea decât tuburile în nas. Am vorbit cu ea prin apeluri video şi ne spune că se simte bine. Apoi, dintr-o dată, pe 18 martie, a început să se simtă rău. Respira greu şi i-au pus mască de oxigen şi ventilator pentru a o ajuta”, a povestit Nicola.

De atunci, starea ei s-a înrăutăţit din ce în ce mai mult.

„Cel mai tragic a fost când ne-a spus că moare într-un mesaj pe WhatsApp. Ne-a spus că îi dau morfină şi că moare”, a spus sfâşiat de durere fiul acesteia.

Medicii din spital au anunţat familia că Annalisa a murit la 40 de minute după ce ea a trimis mesajul pe telefon.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici