Un nou MASACRU în Siria: Cel puţin 49 de persoane, inclusiv 23 de copii, ucise în urma unor bombardamente

Cel puţin 49 de persoane, dintre care 23 de copii, au fost ucise miercuri în cursul unor bombardamente efectuate de către armata siriană asupra Maaret al-Numan, un oraş-cheie din nordul Siriei aflat sub controlul rebelilor, potrivit unui nou bilanţ prezentat de o sursă rebelă.

443 afișări
Imaginea articolului Un nou MASACRU în Siria: Cel puţin 49 de persoane, inclusiv 23 de copii, ucise în urma unor bombardamente

Un nou MASACRU în Siria: Cel puţin 49 de persoane, inclusiv 23 de copii, ucise în urma unor bombardamente (imagine: Meddafax Foto/AFP)

Patruzeci şi patru de persoane au fost ucise în timpul bombardamentului care a vizat la prânz un imobil de locuinţe şi o moschee în sud-vestul oraşului, a anunţat această sursă de la faţa locului, confirmând bilanţul echipelor de salvare.

Douăzeci şi trei de copii, unul cu vârsta sub nouă ani, şi şase femei se află printre morţi, a precizat sursa citată.

Toate victimele, prinse sub molozul imobilului au putut să fie scoase de sub dărâmături. Însă existau, în continuare, cadavre prinse sub molozul moscheii vecine, au precizat echipele de intervenţie şi o sursă medicală.

Într-un spital improvizat, un jurnalist AFP a putut să vadă 32 de cadavre, inclusiv a şase copii, învelite în linţolii albe. Numeroase cadavre erau mutilate şi de nerecunoscut. Saci de plastic se aflau în apropiere, pe care se putea citi "părţi de corpuri".

Doi copii care se jucau pe stradă, dintre care unul pe bicicletă, au fost măcelăriţi de suflul unei explozii. Unul a fost decapitat, iar celălalt dezmembrat.

Un copil în vârstă de doi ani a supravieţuit în mod miraculos, protejat în braţele tatălui său, care a fost ucis.

Cinci adulţi au fost ucişi miercuri seara, într-un bombardament efectuat de către artilerie asupra unui cartier din nordul Maaret al-Numan, în apropiere de primărie, potrivit sursei rebele citate.

Bombardamentele au încetat în cursul nopţii de joi spre vineri, însă tirurile de obuze continuau vineri la ora locală 1.00 (1.00, ora României), potrivit AFP.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici