Un pastor canadian, reţinut în Coreea de Nord, şi-a cerut scuze pentru "trădarea" faţă de regimului de la Phenian - FOTO

Un pastor canadian de origine nord-coreeană, reverendul Hyeon Soo Lim, reţinut de autorităţile din Coreea de Nord de mai multe luni, a susţinut, joi, o conferinţă de presă la Phenian, ocazie cu care a recunoscut că a "complotat" împotriva regimului condus de Kim Jong-un, informează CNN.

428 afișări
Imaginea articolului Un pastor canadian, reţinut în Coreea de Nord, şi-a cerut scuze pentru "trădarea" faţă de regimului de la Phenian - FOTO

Hyeon Soo Lim, în vârstă de 60 de ani, a fost dat dispărut în urma unei călătorii pe care a efectuat-o la sfârşitul lunii ianuarie în Coreea de Nord, ulterior autorităţile canadiene aflând că acesta este reţinut de regimul de la Phenian.

Într-o conferinţă de presă organizată joi, la Phenian, Hyeon Soo Lim a citit un comunicat, prin care recunoaşte că ar fi "complotat" împotriva regimului nord-coreean, informează agenţia de presă KCNA , citată de CNN, care menţionează, în articol, că este posibil ca aceste "confesiuni" să fi fost "constrânse".

"Adevăratul scop al călătoriilor mele, făcute sub pretextul "acordării de ajutor", a fost de construi o bază pentru a răsturna regimul ţării şi de a crea un stat religios, profitând de politicile Statelor Unite şi Coreei de Sud. Cea mai mare ilegalitate comisă de mine este că am afectat demnitatea supremă şi sistemul acestei ţări şi am pus la cale un plan de a răsturna Guvernul", a afirmat Hyeon Soo Lim în conferinţa de presă.

CNN notează că Hyeon Soo Lim a călătorit în Coreea de Nord de mai multe ori în ultimii ani, pentru a sprijini proiectele iniţiate de biserica sa în oraşul Rajin, respectiv ridicarea unui orfelinat, a unei grădiniţe şi a unui azil de bătrâni.

Hyeon Soo Lim este liderul Bisericii Presbiteriene Coreene a Luminii din Mississauga (Ontario), cu 3.000 de adepţi, care a emigrat în Canada din Coreea de Sud, împreună cu familia, în 1986.

O purtătoare de cuvânt a bisericii acestuia, Lisa Pak, a descris ultima vizită a lui Hyeon Soo Lim ca fiind "de rutină", precizând că acesta a vizitat Coreea de Nord de sute de ori.

Ea a declarat că, în opinia sa, Lim nu s-ar fi angajat în vreo activitate de prozelitism, interzisă în Coreea de Nord. "El cunoaşte limba, cunoaşte natura Guvernului, deci nu considerăm (prozelitismul) un motiv pentru care să fi fost arestat", a declarat ea.

În trecut, Phenianul a mai arestat occidentali din motive care ţin de religie.

Americanul Kenneth Bae a fost deţinut timp de patru ani, după ce a fost acuzat că a încercat să răstoarne Guvernul prin activităţi de natură religioasă. El a fost eliberat în noiembrie.

Jeffrey Fowle, alt american, a fost arestat pentru că a lăsat o Biblie într-un club, şi a fost eliberat după cinci luni de detenţie.

De asemenea, Aijalon Mahli Gomes, un cetăţean american, a fost condamnat la opt ani de închisoare sub acuzaţia că era activist creştin, dar a fost eliberat în 2010, în urma unei vizite la Phenian a fostului preşedinte Jimmy Carter.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici