Un politicianul german a „dansat” pe monumentul Holocaustului. Reacţia dură a Ambasadei Israelului

Holger Winterstein, de la AFD, s-a pozat pe o placă din piatră şi a distribuit fotografia pe Facebook.

4763 afișări
Imaginea articolului Un politicianul german a „dansat” pe monumentul Holocaustului. Reacţia dură a Ambasadei Israelului

Holger Winterstein, membru al Alternativei Germane de extremă dreapta pentru Germania (AfD), a apărut într-un instantaneu pe Facebook cu braţele în aer şi picioarele pe o lespede de piatră a monumentului Holocaustului de la Berlin. 

Explicaţia fotografiei a fost: „Zeitgeist este doar un fenomen de scurtă durată”, referindu-se la opoziţia partidului său faţă de opinia predominantă în Germania, de pocăinţă pentru evenimentele ruşinoase din trecut. Postarea a fost ulterior ştearsă de Winterstein.

Fotografia a fost făcută sâmbăta trecută, în cadrul demonstraţiei AfD la care au participat peste 10.000 mii de oameni sub sloganul „Securitatea energetică şi protecţia inflaţiei - ţara noastră în primul rând”.

Reacţia ambasadorului israelian la Berlin, Ron Prosor, la fotografia în care Winterstein dansează pe monumentul Holocaustului din capitală este dură. Pentru el, politicianul Alternativei pentru Germania a adus „ruşine lui şi partidului său”. „Bucură-te de minutul tău ruşinos de faimă, pentru că numele tău va fi uitat în curând. Sufletele sfinte comemorate în memorial nu vor fi niciodată uitate”, a spus ambasadorul.

Partidul a spus că va lua măsuri împotriva lui Winterstein pentru „comportamentul său extrem de lipsit de respect”. Întrebat despre incident de către postul german MDR, politicianul a spus: „A fost chiar o prostie din partea mea”. Winterstein este consilier judeţean în Turingia, stat central german care a primit un sprijin puternic din partea AfD la ultimele alegeri.

Nu este însă singurul caz de acest gen. În 2017, liderul partidului amintit, Bjoern Hoecke, a numit monumentul Holocaustului un „monument al ruşinii” şi a cerut Germaniei să facă o „întoarcere de 180 de grade” asupra modulului în care se raportează la trecut.

Potrivit presei locale, membrilor AfD li s-a interzis pe termen nelimitat să participe la slujbele memoriale Holocaustului din lagărul de concentrare Buchenwald din Turingia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici