Prima pagină » Știri externe » Văduva premierului asasinat al Japoniei s-a întâlnit cu Vladimir Putin

Văduva premierului asasinat al Japoniei s-a întâlnit cu Vladimir Putin

Akie Abe, soția fostului prim-ministru japonez Shinzo Abe, asasinat în 2022, a fost primită de președintele rus Vladimir Putin. Autoritățile de la Tokyo nu au fost informate despre vizita privată a văduvei. Relațiile dintre Japonia și Rusia sunt foarte încordate de la declanșarea războiului din Ucraina.
Văduva premierului asasinat al Japoniei s-a întâlnit cu Vladimir Putin
Foto: Facebook
Petru Mazilu
30 mai 2025, 09:47, Politic

Akie Abe a vizitat Moscova, iar președintele rus Vladimir Putin a primit-o la Kremlin. Autoritățile japoneze nu au fost informate despre vizita despre care au spus că este privată și fără mandat oficial.

Vladimir Putin a afirmat că încheierea „unui tratat de pace între națiunile noastre” a fost „visul” lui Shinzo Abe, conform unui comunicat în limba engleză redactat de Kremlin. „Situația actuală este diferită (…) nu vom discuta acest aspect astăzi”, a adăugat președintele rus, care i-a oferit flori lui Akie Abe. Ulterior, Putin a pus la dispoziție limuzina prezidențială pentru Abe care a asistat la un spectacol de balet la Teatrul Bolșoi, potrivit presei ruse citate de Le Figaro.

Akie Abe a devenit o figură publică în timpul mandatelor de prim-ministru ale soțului ei, din 2006 până în 2007 și din 2012 până în 2020. Fiind cel mai longeviv prim-ministru al Japoniei, soțul ei s-a impus ca una dintre cele mai emblematice figuri de pe scena politică japoneză, în parte datorită alianțelor sale internaționale. Politicianul a fost asasinat pe 8 iulie 2022, în timpul unui miting electoral.