Un român este principalul suspect în cazul crimei de la Torino

Poliţia italiană a identificat principalul suspect în cazul românului ucis la Torino cu zece lovituri de cuţit, din primele cercetări rezultând că este vorba de un conaţional, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Marius Militaru.

717 afișări
Imaginea articolului Un român este principalul suspect în cazul crimei de la Torino

Un român este principalul suspect în cazul crimei de la Torino (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"În urma verificării mai multor suspecţi prin intermediul Centrului Internaţional de Cooperare Poliţienească al IGPR a fost deja identificat un suspect, care este român", a declarat Marius Militaru.

El a precizat că Via Chivasso, locul unde a avut loc crima, este într-o zonă rău famată din Torino, unde locuiesc în special imigranţi marocani şi români.

Crima a avut loc joi seară, în cartierul Barriera di Milano (Torino). Potrivit reconstituirii, românul de 22 de ani încercase să fugă de agresor, dar a fost ajuns din urmă de acesta şi lovit de zeci de ori cu o sabie având lungimea de 50 de centimetri. Asasinul nu s-a oprit până nu l-a omorât, ba chiar i-a retezat şi o mână, după care s-a îndepărtat calm, împreună cu două femei, potrivit paginii online a agenţiei ANSA.

La crimă au asistat zeci de persoane din cartierul torinez, care au privit cu neputinţă şi groază de la balcoane scena în care a fost ucis tânărul.

Carabinierii sosiţi la faţa locului şi echipajele de ambulanţă l-au găsit mort pe tânărul agresat, care a fost identificat pe baza amprentelor digitale. Carabinierii au stabilit că victima este Gheorghe C., un român în vârstă de 22 de ani, fără reşedinţă în Italia şi cu antecedente penale nesemnificative.

La locul crimei a fost găsit şi un cuţit, dar se pare că acesta nu este arma crimei. Conform anchetatorilor, crima a fost comisă cu o sabie care are lungimea de aproximativ 50 de centimetri.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici